8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialBrașov: Paznic, cercetat penal după ce a împușcat doi câini

Brașov: Paznic, cercetat penal după ce a împușcat doi câini

Polițiștii din Dumbrăvița au fost sesizați, prin numărul unic 112,  că la ieșirea din sat un bărbat a împușcat un câine.

„Polițiștii, însoțiți de un specialist criminalist, s-au deplasat la fața locului, respectiv la ieşire din sat Dumbrăviţa, prin str. Picului, pe un câmp, în extravilanul comunei Dumbrăviţa, în zona numită Calea Pădurii-Crucea de Sus, unde au constatat că  cele sesizate se confirmă, pe câmp fiind găsiţi doi câini, decedați, la o distanţă de a proximativ 250 metri unul faţă de celălalt, aceştia prezentând urme de plăgi prin împuşcare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Gabriela Dinu, citată de newsbv.ro.

Polițiștii au stabilit că bărbatul, de 42 de ani, este angajat ca paznic de vânătoare în cadrul Fondului Cinegetic 12 Vlădeni, precum şi faptul că zona unde a avut loc evenimentul se află în perimetrul Fondului Cinegetic 12 Vlădeni.

Polițiștii au  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ” uz de armă făr drept”, urmând ca la finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare unității de parchet competente.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă