21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialPe cine a propus Klaus Iohannis la CNA

Pe cine a propus Klaus Iohannis la CNA

Dorina Rusu a fost propusă membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), de către preşedintele Klaus Iohannis, informează Mediafax

Propunerea ar fi fost deja înaintată Comisiilor de Cultură din Parlament, care luni dimineaţă ar urma să audieze doi candidaţi titulari (şi doi supleanţi ai acestora) propuşi de cei în drept (preşedintele României şi Camera Deputaţilor) pentru ocuparea locurilor vacante în Consiliul Naţional al Audiovizualului. 

Pentru funcţia de membru supleant al Dorinei Rusu în CNA, Klaus Iohannis a propus-o pe Daniela Bârsan.

Camera Deputaţilor nu a înaintat încă propunerea sa pentru un membru titular în CNA şi nici cea pentru un membru supleant.

Fosta jurnalistă Dorina Rusu este văduva omului politic liberal Horia Rusu. Aceasta a fost şi preşedinte al Fundaţiei "Horia Rusu".

Din aprilie 2012 şi până în prezent, Dorina Rusu ocupă funcţia de consilier al PNL. Ea a făcut parte din echipa de campanie a PNL în toate campaniile electorale ale PNL din 2012 şi până în noiembrie 2014, ca specialist în relaţia cu societatea civilă şi comunicarea online.

Pe de altă parte, Daniela Bârsan este şef al Biroului de presă – Departamentul de analiză politică şi comunicare la PNL.

Consiliul Naţional al Audiovizualului funcţionează în prezent cu doar 9 dintre cei 11 membri titulari cât ar trebui să aibă potrivit Legii audiovizualului.

În octombrie 2014, au expirat mandatele în CNA ale Narcisei Iorga (propusă de fostul preşedinte Traian Băsescu) şi Cristinei Trepcea (propusă de Camera Deputaţilor).

Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat în Consiliul Naţional al Audiovizualului, tot de către Traian Băsescu, însă la începutul lunii decembrie 2014 plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a respins propunerea ca aceasta să fie numită din nou membru în CNA.

Pe de altă parte, o altă propunere – cea a lui Marius Epure, şeful Biroului de presă al Partidului Conservator (PC) – pentru funcţia de membru în CNA nu a fost luată în considerare, întrucât acesta ar fi fost propus doar de PC şi nu de Camera Deputaţilor, aşa cum ar fi trebuit, după cum a anunţat, în luna decembrie, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin.

În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 9 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Potrivit Legii audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, iar durata mandatului membrilor este de 6 ani. 

Cele mai citite

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...

România, aur în „proba regină” a canotajului, la Europenele de la Szeged

Barca feminină de 8+1 a României a cucerit medaliile de aur în finala disputată duminică la Campionatele Europene de la Szeged. România a încheiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă