22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPelerinaj la Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei

Pelerinaj la Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei

Pelerinaj cu peste 10.000 de credincioşi, duminică, la mănăstirea ce poartă hramul Sfântului Apostol Andrei din comuna constănţeană Ion Corvin, Sfânta Liturghie fiind oficiată de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, împreună cu un sobor format din episcopi din ţară şi de peste hotare.

Sute de pelerini din întreaga ţară au ajuns încă de sâmbătă seară la mănăstirea ridicată în vecinătatea peşterii în care a stat şi s-a rugat Sfântul Apostol Andrei, din judeţul Constanţa, potrivit Mediafax.

Chiar dacă a fost foarte frig și a nins, noaptea a trecut fără incidente. Oamenii, mulți dintre ei veniți de la sute de kilometri distanță, s-au rugat pentru sănătatea lor și a celor dragi sau au veghat în peştera mănăstirii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, împreună cu un sobor format din episcopi din ţară şi de peste hotare, din Bulgaria, Grecia și Ucraina.

Autorităţile au luat măsuri speciale de securitate în zonă, fiind trimise echipaje de Poliție și Jandarmerie, precum și ambulanțe. Dispozitivele de ordine sunt formate din echipe de patrulare pedestră şi auto, precum şi echipe de intervenţie mobile.

Sărbătoarea va continua în Constanța, pe scena Casei de Cultură, unde, începând cu ora 17.00, va avea loc concertul tradițional de colinde, la care intrarea va fi liberă.

Prăznuit în fiecare an la 30 noiembrie, creştinătorul românilor se bucură de o evlavie deosebită în rândul credincioşilor. Istoriografia, bazată pe izvoare literare, arată că, după tragerea la sorţi, Sfântul Apostol Andrei a primit misiunea de a predica Evanghelia Mântuitorului Hristos în ţinuturile Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea este cunoscut drept ”apostolul românilor”.

Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită ”crucea Sfântului Andrei”.

La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. În anii 1930 cunoscutul teolog Ioan Dinu a amenajat peștera unde a trăit Sf. Andrei. PS Chesarie Păunescu, episcopul Constanței, a sfințit acest așezământ în 23 iulie 1944. În perioada comunistă, acesta a fost desființat, dar reactivat în anul 1990. Tot atunci a devenit schit, iar trei ani mai târziu a devenit mănăstire de călugări.

Anual, pelerini din întreaga ţară poposesc la această mănăstire pentru a sta preţ de câteva minute în Peştera Sfântului Andrei şi pentru a se închina la relicvariul ce conţine o parte din moaştele Sfântului, dăruite în anul 2003 de către Mitropolia Kefaloniei din Grecia.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

ANAT și patronatele din turism solicită suplimentarea semnificativă a fondurilor pentru creditele IMM Invest+

Vineri 17 mai, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă