11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPercheziţii într-un caz de proxenetism în Dâmboviţa şi Argeş

Percheziţii într-un caz de proxenetism în Dâmboviţa şi Argeş

Procurorii DIICOT fac, miercuri, 24 de percheziţii în judeţele Dâmboviţa şi Argeş, la o grupare de proxeneţi care ar fi racolat 30 de tinere şi le-au dus în mai multe state europene, în special în Olanda, unde le-au obligat să se prostitueze.

Potrivit Mediafax, la finalul percheziţiilor vor fi duse zece persoane la audieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Dâmboviţa, anchetatorii urmând să stabilească dacă în cazul acestora vor fi luate măsuri preventive, în dosarul în care se fac cercetări pentru proxenetism.

Gruparea infracţională era formată din 14 persoane, despre care anchetatorii au informaţii că în perioada 2012 – 2014 au obligat 30 de tinere să se prostitueze, în special în Amsterdam – Olanda, dar şi în alte state europene.

"O parte din sumele de bani obţinute din activitatea de prostituţie erau însuşite de membrii grupării", arată DIICOT, într-un comunicat de presă.

Procurorii DIICOT au cooperat în acest caz cu autorităţile judiciare din Olanda, care au făcut simultan percheziţii domiciliare în Amsterdam.

Percheziţiile din cele două judeţe sunt făcute de procurorii DIICOT Dâmboviţa, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa. Acţiunea a fost sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă