12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. UPDATE. Percheziţii DNA la Ministerul Fondurilor Europene și alte trei instituții,...

VIDEO. UPDATE. Percheziţii DNA la Ministerul Fondurilor Europene și alte trei instituții, într-un dosar de FRAUDĂ. Care este prejudiciul

UPDATE 13.19:  Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a precizat faptul că va colabora cu autorităţile abilitate în vederea constatării, combaterii şi sancţionării infracţiunilor sau oricăror fapte de corupţie şi că are toleranţă zero faţă de orice acţiune care contravine legii, se arată într-un comunicat DNA.

„Ministerul Fondurilor Europene a colaborat şi va colabora cu toate autorităţile abilitate în vederea constatării, combaterii şi sancţionării infracţiunilor sau oricăror fapte de corupţie. Din prima zi a mandatului mi-am asumat toleranţă zero faţă de orice acţiune care contravine legii. Toţi cei care au încălcat legea trebuie să plătească. România a câştigat încrederea Comisiei tocmai pentru că am luat măsuri de înlăturare a breşelor din sistem şi de creştere a gradului de transparenţă instituţională. De aceea, speculaţiile pe marginea unei anchete în derulare pot face mai mult rău decât bine. Fondurile europene sunt o chestiune de interes naţional, iar Ministerul Fondurilor Europene funcţionează în virtutea interesului naţional. Ce putem face este să lucrăm împreună – reprezentanţi ai instituţiilor statului, societate civilă şi reprezentanţi ai mass media – pentru ca România să aibă un viitor mai bun şi o imagine corectă în faţa partenerilor externi”, a spus Teodorovici. 

——-

UPDATE 09.30: Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, pentru B1TV că este vorba despre nereguli din perioada 2007-2013, dar că nu ştie exact care este scopul acestor percheziţii.

"E vorba despre proiecte din anii trecuţi, au fost găsite de documente false la cei care voiau să accesesze fonduri europene dar au fost respinse, nu ştiu la ce se referă aceste percheziţii, știu că este vorba despre proiecte mai vechi", a spus ministrul. 

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_max/f40e43c26b1458e7ab45c6c6e74b9b06/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

De asemenea, ministrul a mai declarat că România este una dintre puţinele state din UE care nu are un program operaţional blocat, dar şi că rata de absorbţie a fondurilor europene este de 52 %.  

——

Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, printre instituţiile vizate fiind şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Ministerul Fondurilor Europene, AM- POSTCCE, AM- POSDRU, Agenția de Dezvoltare. Prejudiciul se ridică la cinci milioane de euro. 

Potrivit surselor citate, este vorba despre un dosar amplu al DNA central, care vizează fraude cu fonduri europene, iar percheziții au loc atât în Capitală, cât și în mai multe județe ale țării.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_max/357d50d20ac08a9f37fc4b4c682e5f30/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

La Timișoara, în acest dosar au loc cinci percheziţii. Astfel, procurorii DNA și jandarmii au descins la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, dar și la o casă de schimb valutar şi la un hotel din oraş.

Sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 locații situate în municipiul București și în județele: Ilfov,Timiș, Caraș-Severin și Teleorman, din care patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Cele mai citite

STB va avea sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii cu trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”

STB îi anunță pe călători că, sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii au trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”. Societatea...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă