10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimarul din Ploieşti, reţinut pentru 24 de ore

Primarul din Ploieşti, reţinut pentru 24 de ore

UPDATE 17.00: Primarul din Ploieşti, Iulian Bădescu,  a fost reţinut de către procurorii anticorupţie pentru 24 de ore, după ce a fost audiat timp de şase ore, conform B1TV.

———

UPDATE 11:56: Secretara Primăriei municipiului Ploieşti, Oana Iacob, a fost adusă, marţi, alături de una dintre juristele instituţiei, Iulia Alexandru, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiată în dosarul finanţării echipei Petrolul.

La intrarea în sediul DNA Ploieşti, Iacob a declarat că are calitatea de suspect în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.

Întrebată fiind dacă actele pe care le-a semnat în calitatea pe care o deţine în Primăria Ploieşti sunt legale, secretara Oana Iacob a răspuns: "Absolut". Ea a adăugat că nu ea este cea care alocă bani, ci Consiliul Local al municipiului Ploieşti.

Iulia Alexandru, una dintre juristele instituţiei, nu a făcut declaraţii înaintea intrării în sediul instituţiei.

UPDATE: Primarul din Ploiești, Iulian Bădescu a ajuns, marți, la DNA pentru a da declarații. El are calitatea de suspect. 

El a precizat că a venit la Direcția Anticorupție pentru a da declarații.

Citește și: Ce spune primarul din Ploiești despre acuzațiile din dosarul finanțării echipei locale

”Mi se pare o aberație. Nu înțeleg de ce sunt chemat, în contextul în care toate organele de control au spus că este un lucru legal ce s-a întâmplat cu asociațiația Lupii Galbeni.  Au căutat acte care fac legătură cu asociația Lupii Galbeni și cu Petrolul. Toată povestea a plecat de la o directoare, care a refuzat sa semneze documente în calitatea de director economic. Banii nu au afectat bugetul local”, a mai declarat Bădescu la sosirea la sediul DNA Ploiești. 

 

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_min/56267f27e5a566c54f64cbfccf238686/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

——————–

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, mai multe percheziții la Primăria din Ploiești, într-un dosar ce vizează finanțarea ilegală a echipei de fotbal Petrolul Ploiești.

Primarul Iulian Bădescu este suspectat că a alocat ilegal fonduri către asociația Lupii Galbeni, în perioada 2013 -2014. Suma vehiculată este de opt milioane de euro. Lupii Galbeni este o asociație prin care autoritățle locale au finanțat de-a lungul timpului echipa Petrolul Ploiești.

De asemenea, procurorii au efectuat percheziții și acasă la primarul Iulian Bădescu pentru a ridica mai multe documente cu privire la acest dosar. Primarul a confirmat perchezițiile de la domiciliul său. 

”Au fost percheziții la domiciuliul meu cu privire la contractul cu Lupii Galbeni. Ancheta e începută de mai bine de un an de zile, am avut calitatea de martor, acum probabil am altă calitate”, a declarat primarul ploieștean.

Sunt în calitate de suspect în acest dosar. Nu scrie acuzația, dar bănuiesc că e vorba de abuz în serviciu. Nu este deloc ușor și emoții am, e greu să suport acest lucru. Nu am făcut nimic greșit. Acest lucru a fost demonstrat de Ministerul Finațelor, Curtea de Conturi. Toate aceste finanțări au fost verificate”, a mai transmis primarul.

Edilul a mai spus că atunci când el a preluat mandatul de primar Curtea de Conturi a stabilit că există un contract de asociere între Primăria Ploieşti şi SC Petrolul Ploieşti, societate privată, prin care municipiul a dat timp de trei ani câte 17 milioane de lei pentru finanţarea echipei de fotbal.

Bădescu a spus că anchetatorii caută toate documentele care au legătură cu această asociere.

"S-a stabilit ca acest contract de asociere este ilegal. În calitatea mea de primar am recuperat banii indicaţi de Curtea de Conturi şi, în acelaşi timp, Consiliul Local a reziliat acest contract. Era un contract de performanţă cu Asociaţia Sportivă «Lupii Galbeni», prin care se premiau jucătorii care obţineau performanţe, cum a fost Cupa României pentru Petrolul Ploieşti. Aceste documente au fost verificate de Ministerul de Finanţe, de Curtea de Conturi, de Prefectură, din punct de vedere al legalităţii, şi nu a fost stabilit absolut niciun lucru ilegal", a mai declarat primarul Ploieştiului.

Bădescu a precizat că, în condițiile în care va fi citat, se va duce la DNA pentru a furniza informații.

Primarul din Ploiești, Iulian Bădescu a fost audiat la DNA, în ianuarie 2014, pentru modul în care a alocat trei milioane de euro pentru echipa Petrolul Ploiești în 2012.

Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în decembrie 2012, alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcţie de performanţele competiţionale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câştigat Cupa României şi s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Naţional, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiţi, conform contractului, pentru salariile şi premiile jucătorilor şi ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar şi primarul Iulian Bădescu fiind chemaţi pentru audieri în acest dosar, în care investigaţia nu s-a finalizat.

Gruparea Petrolul Ploieşti traversează o criză financiară de la sfârşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

Acționarii Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimiși în judecată, în decembrie 2014, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, se află în arest la domiciliu după ce inițial au fost arestați preventiv.

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă