11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPericol public major. Degajare de gaz metan deasupra orașului Bacău

Pericol public major. Degajare de gaz metan deasupra orașului Bacău

Locuitorii unui cartier al Bacăului precum şi băcăuanii care îşi petrec timpul liber în Parcul natural Gherăieşti se află, în prezent, sub ameninţarea unui "pericol public major", ca urmare a unor degajări necontrolate de gaz şi a unor instalaţii improvizate de captare a gazului metan rezultat din emanaţiile unei foste sonde, informează Agerpres.

Sonda ar fi fost închisă exploatării în anii 1960. 

Pericolul a fost relevat, vineri, în Raportul special solicitat în regim de urgenţă de conducerea Prefecturii judeţului Bacău, document pe baza căruia Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis o serie de măsuri cu aplicabilitate chiar din această săptămână. 

,,Este cel mai complex şi profesionist Raport care analizează şi propune măsuri, cu termene şi responsabilităţi, adoptat de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău. Prin punerea în aplicare a deciziilor luate, dorim eliminarea totală a unui pericol public major care există şi ameninţă vieţile oamenilor şi distrugeri materiale importante, în prezent, în zona cartierului de vile Gherăieşti', a declarat prefectul Dorian Pocovnicu. 

Potrivit acestuia, situaţia este urmare atât a ,,neglijării, de către cei care au pus "dop" pe vechea instalaţie de exploatare, urmăririi evoluţiei în timp a modului cum se comportă lucrarea, dacă mai sunt ori nu emanaţii, precum şi a iresponsabilităţii unor persoane care au conceput şi realizat instalaţii ilegale de preluare printr-o reţea special concepută pentru transferul în locuinţe a gazului emanat (…), iresponsabilitate ce pune în pericol vieţile oamenilor din zonă ori a celor care o tranzitează'. 

,,A fost identificată o instalaţie improvizată de alimentare cu gaz metan, racordată la trei din puţurile de foraj (…) montată prin sistemul de canalizare existent', se subliniază în Nota de constatare întocmită de o Comisie mixtă din care fac parte Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Primăria Bacău şi firma E.ON Gaz Distribuţie. 

Documentul subliniază că traseul conductelor ilegale, disimulate în căminele reţelelor de apă canal şi acoperite cu o plasă pentru a nu fi identificate, peste care s-au pus frunze uscate, conduce către mai multe vile din zonă. 

,,S-au blocat, într-o primă fază, la începutul acestei săptămâni, vanele de aducţiune a gazului, dar, a doua zi, erau racordate din nou. Ca urmare, s-a trecut (…) la demontarea şi dezafectarea a aproximativ 150 metri liniari de conductă şi opt cuple de racord identificate deocamdată din reţeaua improvizată", a declarat colonelul Ion Mihalache, inspector şef al ISU Bacău. 

În context, chestorul Vasile Oprişan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, a precizat că aşteaptă ,,o sesizare oficială pentru declanşarea de cercetări privind sustrageri de gaz în zonă şi, eventual, dacă se impune întocmirea unui dosar penal'. 

Prezenţa unei ,,lentile' subterane de gaze naturale, situată sub zona rezidenţială şi Parcul natural Gherăieşti a fost semnalată la puţin timp după ce s-au dat în folosinţă, în urmă cu 15 ani, primele vile din zonă. Specialiştii au precizat atunci că acest depozit este format artificial, presupunându-se că ar fi alimentat continuu, printr-un strat de pietriş aflat la 800 metri adâncime, cu un gaz provenind de la o de sondă de mare adâncime, de la aproximativ 2.200 metri, prin care se realiza exploatarea combustibilului gazos în anii 1960 – 1970, dar care ulterior a fost închisă prin motarea unui "dop". Această supoziţie este reatestată în prezent de specialiştii care investighează cazul, din cauza faptului că gazul emanat este identic cu acela exploatat prin sonda închisă, aflată la 10 km de zona Gherăieşti.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă