11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPeste 670 de cetățeni străini, prinși locuind ilegal pe teritoriul României, în...

Peste 670 de cetățeni străini, prinși locuind ilegal pe teritoriul României, în primul trimestru al anului (RAPORT)

 676 de cetăţeni străini au fost descoperit de ofițerii de la Imigrări, locuind ilegal pe teritoriul României. Potrivit Inspectoratului General (IGI) pentru Imigrări, numărul persoanelor găsite în ilegalitate este mai mare în comparație cu perioadele similare din 2014 și 2015, când au fost depistate 548, respectiv 607 persoane. 

Potrivit IGI, persoanele au fost depistate în toate judeţele ţării, numărul celor cu şedere ilegală fiind mai mare în oraşele care sunt centre universitare sau se află în apropierea frontierei de stat, respectiv Bucureşti (220), Iaşi (25), Cluj (23), Timiş (103), Arad (44) şi Constanţa (37). Cei mai mulţi sunt din state precum Moldova, Israel, Pakistan, Irak şi Tunisia. 

Citește și: Președintele CE, Junker, nu este de acord cu blocarea frontierei dintre Austria și Italia pentru a împiedica afluxul de migranți

Până în prezent, ţara noastră nu a fost afectată în mod major de o presiune migraţionistă, situaţiile înregistrate se menţin în parametrii ultimilor ani, nefiind semnalate creşteri semnificative ale acestui indicator. 

Citește și: Studiu: românii, a doua mare comunitate de imigranţi europeni din Marea Britanie

Inspectoratul anunţă că va continua organizarea unor astfel de acţiuni. Activităţile desfăşurate de către poliţişti urmăresc îndeaproape asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de persoane. 

Citește și: Numărul migranţilor ce traversează Marea Egee a scăzut şi ar putea fi găsite noi rute spre Europa

În cadrul Planului de cooperare operativă pentru combaterea migraţiei ilegale a străinilor şi traficului de migranţi pe teritoriul României, au fost organizate 187 de sesiuni de instruire la care au participat 4.638 de lucrători din cadrul structurilor MAI, având ca scop dezvoltarea cooperării existente, schimbul de informaţii şi bune practici, în combaterea oricăror forme de migraţie ilegală pe teritoriul ţării. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă