13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPetiția lui Becali, înregistrată la Inspecția Judiciară

Petiția lui Becali, înregistrată la Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară (IJ) a înregistrat, joi, petiția formulată de Gigi Becali, care reclamă că nu i-a fost admisă cererea de a fi operat în străinătate și că nu poate să-și vizite familia, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, a confirmat pentru Agerpres că memoriul lui George Becali a fost înregistrat și că va fi repartizat unui inspector pentru verificări prealabile cu privire la aspectele sesizate.

În 18 martie, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților a decis ca cele două petiții depuse de George Becali, în care cerea să fie operat în străinătate și să își viziteze familia în București, să fie trimise către Ministerul Justiției și CSM.

"S-au depus două petiții la Comisia de abuzuri. Comisia a luat act de ele, au fost repartizate comisiei de specialitate. Astăzi s-a votat în plenul comisiei trimiterea către instituțiile specializate ale statului — ministrul Justiției, CSM — și în funcție de răspunsurile pe care o să le primim vom lua, dacă va fi nevoie, alte decizii. Primul punct este legat de dorința domnului George Becali de a avea o operație în străinătate, acest punct este pe rolul instanței, deci, din punctul nostru de vedere, s-a clasat, deși face parte din materialul pe care l-am trimis CSM și Ministerului Justiției și al doilea punct, legat de vizitele pe care domnul George Becali nu poate să le efectueze, pentru că tradiția domniei sale nu îi permite ca familia să meargă să îl viziteze la penitenciar și că nu i se permite să vină în București să își viziteze familia", a declarat președintele Comisiei de abuzuri, Mircea Man, la acea dată.

Întrebat dacă este necesară o vizită a membrilor comisiei la închisoare pentru a vedea în ce condiții stă George Becali, Man a răspuns: "În această speță nu sunt elemente care să ne facă să votăm o deplasare sau o audiere fie aici, fie în penitenciar".

Mircea Man a precizat că nu va fi audiat nimeni în acest caz. "Noi audiem foarte multă lume, dar în speța de față nu. Speța petentului George Becali este încheiată din punctul nostru de vedere odată cu sesizarea instituțiilor abilitate", a conchis Man.

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă