23.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialPiteşti: Scandal la Spitalul Județean de Urgență, provocat de doi bărbați care...

Piteşti: Scandal la Spitalul Județean de Urgență, provocat de doi bărbați care însoțeau o pacientă

Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești au solicitat intervenția Poliției, luni, după ce doi bărbați care au venit la spital împreună cu o tânără adusă cu o ambulanță au început să facă scandal pe motiv că nu au fost lăsați să intre să discute cu pacienta, relatează Mediafax

Cei doi bărbați se manifestau violent verbal, iar cadrele medicale au solicitat intervenția oamenilor legii, potrivit poliţiştilor.

Unul dintre bărbați a fost amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, ambii fiind îndepărtați din zonă.

Tânăra, care a ajuns la spital cu o ambulanță, a fost transferată de la Unitatea de Primiri Urgențe la secția de psihiatrie a spitalului, situată în altă clădire, în alt cartier al orașului, ea fiind trimisă cu o autosanitară escortată de Poliție, a declarat Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Alexandru Băloi.

Aceasta nu este pentru prima dată când aparținători veniți la spital după pacienți fac scandal în incinta Spitalului Județean de Urgență Ploiești. În urmă cu câteva săptămâni un medic al unității sanitare a fost rănit, el suferind fracturi la un picior, după un scandal provocat de rudele unei paciente.

Cele mai citite

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

Mesajul lui Scholz pentru Putin: “NATO va apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul său”

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat, într-un discurs susținut la Forumul economic est-german de la Frankfurt, importanța deciziei recente a NATO de a-și consolida...

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok și a strâns peste un milion de urmăritori foarte repede

La câteva ore după ce s-a alăturat TikTok, candidatul republican la președinție Donald Trump a atras peste 1,3 milioane de adepți pe platforma de...
Ultima oră
Pe aceeași temă