19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPlanorul dispărut este căutat şi azi. Desfășurări impresionante de forțe în mai...

Planorul dispărut este căutat şi azi. Desfășurări impresionante de forțe în mai multe judeţe

Planorul dispărut joi în Braşov este căutat în continuare. Azi au fost reluate operaţiunile la care participă peste 850 de soldaţi şi vonuntari din mai multe judeţe, anunţă Mediafax.

Operaţiunile de căutare a planorului care a decolat joi de la Ghimbav şi nu a mai revenit la bază, sistate pe timpul nopţii, au fost reluate sâmbătă dimineaţă, echipelor care participă la acţiune alăturându-li-se forţe de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea şi Bacău. La operaţiunile de căutare participă peste 850 de forţe de ordine şi voluntari, precum şi cinci elicoptere.

Peste 850 de forţe de ordine şi voluntari participă la operaţiunile de căutare a planorului care a decolat, joi, de la Ghimbav şi nu a mai revenit la bază, la căutări luând parte cinci elicoptere, dar şi aparate de zbor aparţinând Aeroclubului României, potrivit unui comunicat al MAI.

La operaţiunile de căutare, care se desfăşoară astăzi în judeţele Braşov, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, participă pompieri, jandarmi, poliţişti, militari, salvamontişti, pădurari şi voluntari.

"În urma analizelor care au avut loc la finalul primei zile de căutări, vicepremierul Gabriel Oprea a dispus ca un număr de 210 pompieri din ISU Dolj, Teleorman, Vâlcea, Bacău, Vrancea, Alba, Mureş, Călăraşi şi din Unitatea Ciolpani, să se alăture forţelor mobilizate deja pentru această operaţiune complexă de căutare. Aceste forţe suplimentare au intrat în dispozitiv în această dimineaţă având la dispoziţie opt autocamioane şi patru şenilate (trei în Braşov şi una în Prahova)", se precizează într-un comunicat al MAI.

Totodată, în judeţul Braşov a fost amplasat un punct de comandă mobil coordonat de prim-adjunctul şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care va conduce din teren operaţiunile de căutare de la sol.

 

 

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...
Ultima oră
Pe aceeași temă