Actualitate
 
DREPTURI DE AUTOR. Modificările frecvente operate de Guvern îi încurcă şi pe miniştri
Plata online la stat, utilă doar celor care nu au nevoie de ea
9 Septembrie 2010
Guvernul a luat inițiativa implementării unui sistem de plăți online a contribuțiilor sociale din drepturi de autor doar la ...
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2032 VIZUALIZARI | COMENTARII  3
"Încă nu am primit textul oficial al Ordonanței și nu avem alte detalii despre procedurile de declarare și calcul a contribuțiilor pentru cei cu venituri din drepturi de autor. Peste două-trei zile vom putea trimite un comunicat oficial."
Elena Ciorba
Reprezentant al biroului de presă al CNPAS

Deşi obligaţia privind virarea sumelor aferente contribuţiilor din drepturi de autor le revine angajatorilor, sistemul online de plată, aflat în lucru la Ministerul Comunicaţiilor, va fi accesibil doar celor care nu au la ce să-l folosească, adică angajaţilor.

Acum nici două săptămâni, ghişeele erau luate cu asalt de persoanele cu venituri din drepturi de autor, care s-au înghesuit să-şi plătească dările echivalente contribuţiior sociale, potrivit noilor reglementări. După zile de cozi imense la ad­ministraţiile financiare, premierul Emil Boc a dispus ca toţi cei 500.000 de „autori" să-şi poată achita online contribuţiile la stat începând cu 25 septembrie. Sarcina a revenit Ministerului Comunicaţiilor, care a început lucrul la sistemul informatic, deşi aproape zilnic Guvernul dădea semnale contradictorii cu privire la ce va face în final. Dar ziua de ieri a dat totul peste cap.  Guvernul a aprobat tocmai varianta pe care Ministerul Comunicaţiilor nu o luase în calcul: plăţile nu vor mai fi făcute de contribuabili, ci de firmele angajatoare, aşa-numita reţinere la sursă.  În ciuda noilor reglementări, care schimbă radical datele problemei, oficialii de la Comunicaţii merg totuşi înainte. Ieri, la solicitarea RL, reprezentanţii ministerului ­ne-au înştiinţat că sistemul online, pe care ultima decizie a Guvernului îl lipseşte acum de sens, va fi destinat nu angajatorilor, ci tot persoanelor fizice cu venituri din drepturi de autor, cu alte cuvinte acelei categorii care nu mai are obligaţia plăţii directe şi, implicit, nici motive logice să-l folosească. 

„Sistemul online  va fi destinat, în primă fază, doar persoanelor fizice, cu venituri din drepturi de autor. Ulterior, va fi dedicat şi persoanelor juri­dice",ne-a transmis Camelia Enăchioiu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comuni­caţiilor. Aceştia nu au putut preciza însă în cât timp va putea fi folosit sistemul de către cei interesaţi direct, respectiv firmele angajatoare. Ministerul Comunicaţiilor nu a putut oferi răspunsuri nici la alte întrebări esenţiale despre noul portal: în ce stadiu este construcţia acestuia, cine îl realizează, dacă s-a organizat o licitaţie, câte persoane sunt angrenate şi ce costuri presupune. „Oricât de banale sunt întrebările, nu vă putem răspunde astăzi", a răspuns în urmă cu două zile  purtătorul de cuvânt al instituţiei. Contactat de România Liberă, noul ministru al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, nu a lămurit nici el problema, întrucât se afla într-o şedinţă.

Ce fac angajatorii?

Despre modul în care firmele angajatoare  vor face declaraţiile pentru contribuţiile de asigurări sociale în cazul beneficiarilor de drepturi de autor, repre­zentanţii Casei Naţionale de Pensii (CNPAS) nu pot oferi încă un răspuns, motivând că nu au primit înştiinţare oficială dacă acestea vor fi depuse online sau individual pentru fiecare beneficiar. „Încă nu am primit textul oficial al Ordonanţei şi nu avem alte detalii despre procedurile de declarare şi calcul ale con­tribuţiilor pentru cei cu venituri din drepturi de autor. Peste două-trei zile vom putea trimite un comunicat oficial", ne-a declarat Elena Ciorba, de la biroul de presă CNPAS.

Proiect întârziat de „neînţelegeri între ministere"

Singurul dispus să ofere câteva informaţii despre stadiul sistemului online a fost Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru Tehnologia Infor­maţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, cel care lucrează împreună cu specialişti ai ministerului de resort la acest proiect. În disonanţă cu asigurările date de oficialii guvernamentali, anume că sistemul va fi gata la timp pentru 25 septembrie, Varujan Pambuccian nu crede prea mult în faptul că termenul promis de primul-ministru va fi şi atins, având în vedere că nici cei de la Ministerul Muncii nu ştiu cum vor arăta formularele de plată. Pambuccian ne-a mai explicat că programul informatic pentru sistemul de plăţi online a contribuţiilor din drepturi de autor este realizat de angajaţi ai statului şi nu de o firmă privată din lipsă de timp pentru organizarea unei licitaţii, dar şi pentru că o parte din componentele folosite existau deja la Ministerul Comunicaţiilor, de când s-a realizat portalul e-România. „Problema la sistemele acestea nu ţine de infrastructura software, ci de înţelegeri şi ne­înţelegeri între ministere, ţine de oameni. De tot felul de indivizi care îşi ţin bazele de date de parcă ar sta pe muntele de aur, de tot felul de aiuriţi care spun că ăla e secret de nu ştiu care, că nu ai acces acolo", explică deputatul. Varujan Pambuccian susţine că încurcăturile sunt cauzate de modificările aproape zilnice făcute de Guvern asupra proiectului privind taxarea drepturilor de autor.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
TAGS:
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
3. Cine-i "beneficiarul" sau greu e pricepu 16:50 | 9 Septembrie
Comentator
 
Scris de costi
Plateste somaj cand beneficiarul nu va incasa niciodata indemnizatie de somaj si nu plateste la sanatate cand beneficiaza de asistenta gratuita. Mai toate legile noastre sunt prost facute astfel ca platitorul ramane o cenusareasa si un nedorit in sistemul de stat atunci cand ar trebui sa benficieze de un serviciu platit. Plata se inregistreaza de doua ori din partea platitorilor obligati la taxe si sunt favorizati ...
 
Contributiile realizatorilor de venituri catre sistemul asigurarilor sociale (fie ele medicale, de somaj sau de pensie) nu sint menite sa se intoarca inapoi direct la platitor; la momentul necesar (somaj, spitalizare, pensie) acel platitor va fi platit in schimb de catre platitorii ceilalti activi atunci.
2. Ai dreptate si de fapt nu stimuleaza concurenta! 12:09 | 9 Septembrie
mona
 
Scris de costi
Plateste somaj cand beneficiarul nu va incasa niciodata indemnizatie de somaj si nu plateste la sanatate cand beneficiaza de asistenta gratuita. Mai toate legile noastre sunt prost facute astfel ca platitorul ramane o cenusareasa si un nedorit in sistemul de stat atunci cand ar trebui sa benficieze de un serviciu platit. Plata se inregistreaza de doua ori din partea platitorilor obligati la taxe si sunt favorizati ...
 
Concurenta adevarata! De ce ma obligi pe mine cumparator de servicii sa fac calcule pentru a obtine un pret? Poate untr-un viitor apropiat sistemul de sanatate sa fie accesat diferentiat. La fel este posibil sa permiti grade diferite de taxare in functie de meserie daca vrei sa stimulezi un anumita categorie de ofertanti de servicii. Nu cred ca este o alternativa simpla, comoda si pe intelesul ...
1. Inca o lege conceputa anapoda 07:24 | 9 Septembrie
costi
Plateste somaj cand beneficiarul nu va incasa niciodata indemnizatie de somaj si nu plateste la sanatate cand beneficiaza de asistenta gratuita. Mai toate legile noastre sunt prost facute astfel ca platitorul ramane o cenusareasa si un nedorit in sistemul de stat atunci cand ar trebui sa benficieze de un serviciu platit. Plata se inregistreaza de doua ori din partea platitorilor obligati la taxe ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
123
COMUNISTII LUI ILIESCU CRIMINALUL AJUNSI OAMENI DE AFACERI ACUM SPOSORIZEAZA PSD-UL IMPREUNA CU FELIX.
Demiterea Presedintelui este o sancțiuni gravă si de aceea trebuie votată de majoritatea celor care au drept ...
In toata Europa se vorbeste despre ce masuri trebuiesc luate contra Crizei, despre Pactul de Stabilitate, si ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
13
iuka sau iuda de fapt care este adevarul. crezi ca ponta se incurca de un sov ca geoana sau alti politicieni, te inseli amarnic deoarece primul minstru duce o politica de eliminare a tuturor persoanele care intr-un fel...
santem atat de naivi sa credem ca acum cand tara este condusa de , , luptatorul pentru dreptate, , recte procurorul ponta, sov va mai pati ceva?dar de conturile din afara pe care le detine procurorii nu au aflat...
de fmi, se tot vorbeste dar despre caritasul de la cluj nimic !!!!!!! de ce???????
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI