18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPlata pentru naveta elevilor ar putea fi suportată integral de stat

Plata pentru naveta elevilor ar putea fi suportată integral de stat

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG) prin care elevilor li se va deconta integral naveta.

La trei ani după ce fostul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, plafona naveta elevilor, Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă (OUG) care schimbă înapoi regula, pentru ca elevii să aibă naveta decontată integral. Astfel, OUG-ul revine practic la textul de lege dat în 2011 în Legea Educaţiei.

Potrivit OUG, „elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul local, prin bugetul unităţii de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă”.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a spus într-o postare pe contul său de Facebook că decontarea navetei este direct legată de abandonul şcolar, de aceea ministerul a dorit ca elevii să aibă naveta decontată integral, iar OUG să treacă înainte de începerea şcolii, care va fi pe 12 sepembrie anul acesta.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă