21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialPloi însemnate în următoarele două zile

Ploi însemnate în următoarele două zile

Meteorologii au emis, duminică, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă în perioada 12 iunie, ora 12,00 – 14 iunie, ora 21,00. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, mai ales în nord-vestul şi vestul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali şi dealurile aferente, unde cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină. 

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat.

Cele mai citite

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...

Datorie uriașă a Primăriei Capitalei la ELCEN. Nicușor Dan spune că a scos municipalitatea din faliment, dar s-au acumulat restanțe de un miliard

Compania Municipală Termoenergetica, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a ajuns la o datorie uriașă către Electrocentrale București (ELCEN) a transmis furnizorul de agent termic, în...

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă