13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPloi şi temperaturi scăzute în toată ţara, de marţi până joi

Ploi şi temperaturi scăzute în toată ţara, de marţi până joi

Meteorologii au atenţionat că, din noaptea de luni spre marţi până joi după-amiază, va ploua în cea mai mare parte a ţării, în zona montană vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar valorile termice vor scădea accentuat, informează Mediafax.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare în care anunţă precipitaţii în general moderate cantitativ, mixte în zona montană şi răcire accentuată, în perioada 15 aprilie, ora 03.00 – 17 aprilie, ora 15.00.

"În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore", se arată în informarea meteorologică.

ANM a precizat că valorile termice vor scădea accentuat, iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă.

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă