10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialPloi şi vânt puternic în vestul ţării, de astă-seară până marţi

Ploi şi vânt puternic în vestul ţării, de astă-seară până marţi

Vremea va cunoaşte o schimbare radicală, începând din această seară şi până marţi, anunţă Agerpres. Administraţia Naţională de Meteorlogie a emis o avertizare de ploi şi vânt puternic. Aceste fenomene se vor manifesta cu precădere în jumătatea vestică a ţării.

 

Astfel, în Banat, nordul Olteniei, Crișana și vestul Transilvaniei, cantitățile de apă vor depăși, pe arii restrânse, 20 — 25 l/mp, iar în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, izolat, se vor cumula peste 35 — 40 l/mp.

În același timp, vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze de până la 50 — 55 km/h, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, va depăși 70 — 80 km/h.

ANM arată că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă duminică.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă