10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPloiești: Femeie înjunghiată în cofetăria în care lucrează

Ploiești: Femeie înjunghiată în cofetăria în care lucrează

O tânără de 23 de ani din Ploiești a fost înjunghiată în cofetăria în care lucrează. Astfel, ea a fost transportată la spital și este posibil să fie operată, informează Mediafax.

Potrivit Poliţiei Prahova, incidentul s-a petrecut zona de nord a oraşului. Tânăra a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în stare conştientă. Potrivit medicilor, prezintă mai multe plăgi prin înjunghiere.

„Are mai multe plăgi, în zona gâtului, toracelui şi abdomenului. Am transportat-o la spital. Este posibil să fie nevoie să fie operate fiind cu suspiciune de abdomen acut post-înjunghiere” a declarat manager Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova, doctorul Daniel Nicolae.

În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

„Suspectul este în custodia poliţiei şi este audiat de poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti” a declarat un purtător de cuvânt Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, pentru Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, suspectul ar fi fostul concubin al tinerei.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă