11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPoliția din Delta Dunării a confiscat peste 600 kg de pește, undițe...

Poliția din Delta Dunării a confiscat peste 600 kg de pește, undițe și alte materiale de pescuit

Poliţia Delta Dunării a confiscat la sfârşitul lunii aprilie peste 600 de kilograme de peşte şi mai multe materiale de pescuit, în valoare totală de peste 25.000 de lei, în urma unor controale pentru combaterea pescuitului ilegal şi a comerţului ilicit cu produse piscicole.

Astfel, în perioada 25 – 28 aprilie, poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au verificat 17 ambarcaţiuni, în urma acestor controale aplicând 11 amenzi în valoare totală de 1.400 de lei, iar două persoane vor fi cercetate, a anunţat sâmbătă Poliţia Română.

De asemenea, poliţiştii au confiscat 642 de kilograme de peşte, dintre care 214 de kilograme de caras, 361 de kilograme de scrumbie şi 67 de kilograme de plătică, precum şi 41 de setci din plasă tip monofilament, în lungime de 3.600 de metri, şase ave din fire textile, în lungime de 300 de metri, o ambarcaţiune din fibră de sticlă tip lotcă, un motor şi un rezervor de ambarcaţiune şi două rame.

În plus, au fost confiscate şi trei ambarcaţiuni, dintre care două confecţionate artizanal şi o lotcă din fibră de sticlă, precum şi un motor de ambarcaţiune. Valoarea totală a bunurilor confiscate a fost estimată la peste 25.000 de lei, precizează poliţiştii.

Cele mai citite

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă