31.6 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialPoliţia şi procurorii au recuperat artefacte de la hoţii de patrimoniu

Poliţia şi procurorii au recuperat artefacte de la hoţii de patrimoniu

14 percheziţii au organizat, marţi, poliţia şi procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru a recupera bunuri care aparţin Patrimoniului Cultural Naţional, sustrase din situri arheologice protejate şi supuse procesului de spălare pe piaţa de antichităţi.

”Au fost efectuate 14 percheziţii în judeţele: Hunedoara, Timiş, Cluj, Covasna, Brăila, Suceava, Constanţa, Argeş şi mun. Bucureşti, la domiciliile unor persoane despre care există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat de bunuri culturale şi spălare de bani.

În cauză, s-a reţinut că persoane care practică braconajul arheologic efectuând detecţii ilegale, au sustras din situri arheologice protejate, aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, cantităţi importante de artefacte şi monede antice care, ulterior, au fost supuse unor activităţi sistematice de valorificare şi spălare prin intermediul reţelei internet”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate următoarele: 3.520 monede antice şi medievale, 3 detectoare de metale, soluţii şi reactanţi pentru curăţarea monedelor, aproximativ 300 kilograme de unelte şi arme antice din fier (dacice şi romane), precum şi vase ceramice antice şi medievale.

”Conform evaluării prealabile efectuate de experţi, artefactele sunt originale şi provin din siturile arheologice de interes naţional şi prioritar din Munţii Orăştiei, din Transilvania, Banat şi din zona Dobrogei şi a Moldovei, aflate pe Lista Monumentelor Istorice, precum şi în Registrul Arheologic Naţional.

Au fost identificate numeroase piese cu privire la care există date că fac parte din categoria „Tezaur”, fiind evaluate, în totalitate, la peste 100.000 euro.

Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul I.G.P.R., Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Cultural Naţional şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

Ontario respinge acuzațiile lui Donald Trump privind incendiile din Canada: „Absolut inacceptabile”

Premierul provinciei canadiene Ontario, Doug Ford, a criticat ferm declarațiile președintelui american Donald Trump referitoare la gestionarea incendiilor de vegetație din Canada.Oficialul canadian a...

UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Noile reguli intră în vigoare și schimbă industria textilă

Comisia Europeană încurajează companiile să recurgă la soluții precum revânzarea, recondiționarea, donarea sau reutilizarea produselorUniunea Europeană introduce, de la 19 iulie, un nou set...
Ultima oră
Pe aceeași temă