Poliţiştii din județul Vâlcea, sub coordonarea unui procuror, au deschis o anchetă în cazul decesului unei fetițe de zece ani, elevă la Râmnicu Vâlcea.
Fata a murit, marţi, într-o ambulanţă, în timp ce era transferată de la Spitalul Judeţean Vâlcea către o unitate sanitară din Bucureşti.
În paralel cu ancheta Poliției, la Spitalul Județean Vâlcea a fost deschisă o anchetă administrativă, iar medicii aşteaptă rezultatul necropsiei. Anchetele au demarat după ce rudele fetiţei au depus plângere la Poliţie.
Apropiaţii familiei spun că în zilele dinaintea decesului, fetiţa, elevă în clasa a patra la o şcoală din Râmnicu Vâlcea, a ajuns de două ori la spital, acuzând puternice dureri de cap. Prima dată copila a fost dusă la spital la sfârşitul săptămânii trecute când, după ce a primit un tratament, a fost trimisă acasă. Marţi, fetiţa, care a continuat să se simtă rău, a fost dusă din nou la spital unde, având în vedere starea sa gravă, medicii au decis să o trimită la o unitate sanitară din Bucureşti, dar ambulanţa care a preluat-o nu a ajuns prea departe, întrucât pe drum copila a intrat în stop cardio-respirator.