22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialPoliticienii la Târgul de Fete de pe Găina

Politicienii la Târgul de Fete de pe Găina

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal Cătălin Predoiu, precum și o serie de politicieni din Alba au participat duminică la cea mai veche și mai mare manifestare populară în aer liber a românilor din Transilvania, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Manifestările au debutat duminică, potrivit tradiției, cu un Te-Deum oficiat, la 1.486 de metri altitudine, la Crucea lui Avram Iancu și la troița ridicată, ca semn al prețuirii, pentru eroii Munților Apuseni, știuți și neștiuți.

Liderii politici prezenți au vizitat, apoi, standurile meșterilor populari. Elena Udrea a spus că intenționează să-și cumpere o ie, așa cum procedează peste tot unde merge la astfel de manifestări. Ea a primit din partea unor meșteri populari un tulnic în miniatură, dulciuri specifice zonei, produse apicole, precum și o cruciuliță.

"Ar fi bine dacă ne-am întoarce la tradiții și la sărbătorile acestea populare exact așa cum ele au fost odată", a afirmat Udrea.

Pe platoul de pe Muntele Găina sunt prezente peste o mie de persoane, din care multe au venit încă de sâmbătă pentru a asista la programul artistic pregătit de organizatori, care a inclus și un foc de artificii.

Duminică are loc pe Găina și un spectacol folcloric, susținut de ansamblurile județelor invitate — Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara — și de Mirela Mănescu, Dorica Rațiu, Nicolae Furdui Iancu și taraful 'Crai Nou'.

Consiliul Județean Alba, care a înregistrat "Târgul de Fete" ca marcă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a alocat pentru organizarea manifestărilor din acest an suma de 100.000 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba contribuie, alături de celelalte forțe cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței naționale, la buna desfășurare a manifestărilor, printr-un dispozitiv de ordine publică format din 250 de polițiști — de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale, criminalistic și investigarea fraudelor. Sunt prezenți, de asemenea, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Alba și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.

În medie, la manifestarea de pe Găina au participat în anii trecuți 10.000-20.000 de persoane, iar în 1995 s-a înregistrat un record de circa 100.000 de participanți.

Atestat documentar din 1816, târgul a apărut datorită necesității de comunicare între locuitorii de pe Văile Arieșului și Crișurilor, care trăiau în așezări izolate și risipite. Alături de relațiile economice, târgul a antrenat, în timp, și relații matrimoniale, mulți dintre moți cunoscându-și aici perechea. Astăzi, Târgul de Fete este doar un prilej de destindere, atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru turiștii veniți din toată țara.

La târg a fost prezent, în 1852, și împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania. După Primul Război Mondial, la Târgul de Fete de pe Găina a fost prezent și prim-ministrul Ionel I.C. Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand potrivit Agerpres.

Cele mai citite

VIDEO. Momente de groază pentru Novak Djokovic. Tenisemnul a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani și clasat pe primul loc în clasamentul ATP, a întâmpinat o situație neplăcută după ce s-a...

Rafila: Evoluţia artistului Florin Piersic este una favorabilă

Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit agerpres.ro. "Am şi eu...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...
Ultima oră
Pe aceeași temă