Polițist condamnat la închisoare. A cerut o șpagă de 6.000 de euro

de Cristian Hagi , 10 februarie 2016 - stire actualizata la ora 20:31, 10 februarie 2016
Polițist condamnat la închisoare. A cerut o șpagă de 6.000 de euro

Laurenţiu Marin Dobre, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Constanța la pedeapsa cu închisoarea de doi ani şi opt luni. Sentința este definitivă. De asemenea, instanța i-a mai interzis dreptul de a profesa ca polițist. S-a stabilit și ca perioada în care acesta a stat în arest preventiv să fie scăzută din durata pedepsei.

A cerut șpagă pentru a nu începe urmărirea penală

Potrivit rechizitoriului, la data de 29 iunie 2015 inculpatul a pretins de la o persoană (martor denunţător) suma de 3.000 de euro pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de organ de cercetare penală, să nu dispună începerea urmăririi penale faţă de martorul denunţător în dosarul penal în care acesta este cercetat chiar de către inculpat. Poliţistul i-ar fi promis denunţătorului că, în schimbul sumei respective, va dispune restituirea bunurilor ce au fost ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în luna aprilie 2015 la domiciliul acestuia din urmă. „Ulterior, la data de 16 iulie 2015, martorul denunţător a fost abordat din nou de inculpatul Dobre Laurenţiu Marin, care i-a pretins, încă o dată, suma de 3.000 de euro în scopul menţionat anterior. Pentru primirea sumei de 3.000 de euro, inculpatul Dobre Laurenţiu Marin a stabilit ca termen-limită data de 20 iulie 2015 şi, ulterior, data de 23 iulie 2015. Astfel, la data de 23 iulie 2015, în jurul orei 17.00, inculpatul Dobre Laurenţiu Marin s-a întâlnit cu denunţătorul în Portul Tomis din Constanţa, împrejurare în care inculpatul a primit de la denunţător suma de 3.000 de euro, cu această ocazie constatându-se infracţiunea flagrantă.   

INEDIT

S-a aruncat în mare

Laurenţiu Marin Dobre a încercat să scape într-un mod inedit de procurorii care realizau flagrantul. Acesta a primit banii de la denunțător în Portul Tomis din Constanța, într-o barcă. În momentul când anchetatorii au încercat să îl rețină, polițistul a sărit în apă și a încercat să scape înotând. Era mijlocul lunii iulie, apa era caldă. Evident, încercarea nu a reușit, acesta fiind pescuit în scurt timp de oamenii legii.

 

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook