7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPolițiști de frontieră suspectați de contrabandă

Polițiști de frontieră suspectați de contrabandă

În pofida faptului că efectivele Poliției de Frontieră au fost împrospătate cu tineri, mulți cu studii universitare, o măsură care în urmă cu câțiva ani era reflectată printr-o scădere a statisticii cazurilor de implicare a polițiștilor în contrabanda cu țigări, fenomenul revine și apar sistematic cazuri de polițiști care trec în tabăra contrabandiștilor.

Procurorii de la DIICOT Galați au declanșat cercetările într-un caz în care sunt implicați 5 polițiști de la Vama Oancea. La ora 6.00, poliţiştii din cadrul Serviciilor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră din Galaţi, Oancea, Folteşti şi Brăila, sub coordonarea procurorilor DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare și au reținut pentru audieri 35 de persoane, acuzațiile fiind de comitere a infracțiunilor de contrabandă şi constituire de grup infracţional organizat. „Au fost desfăşurate 26 de percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de pe raza judeţui Galaţi la care au participat poliţişti de frontieră şi efective de jandarmi, fiind puse în aplicare 35 de mandate de aducere la audieri, fiind vizaţi şi 5 agenţi din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea. Cercetările în cauză continuă sub coordonarea procurorilor DIICOT, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor a fost realizată cu suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă”, a declarat cms. Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Galați. La închiderea ediției, continuau audierile.

Poliţişti contrabandişti

În ultimii ani au fost descoperite, chiar de polițiștii de la Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere de la Poliția de Frontieră Galați mai multe cazuri de colaborare a poliţiştilor cu contrabandiştii. Într-un astfel de caz, a fost dispusă cercetarea în regim de urgenţă a agentului principal Costel Lavric, care făcea parte dintr-o grupare de contrabandă. În alt caz, au fost reţinuţi de Poliţia din comuna Rediu doi poliţişti de frontieră, agenţii principali Valentin Damian (36 de ani) şi Adrian Petrea (32 ani), care rulau spre Galaţi cu maşina burduşită cu 6.800 de pachete de ţigări din Republica Moldova. În cazul Operaţiunii “Isaccea”, derulată de IJPF Galaţi şi SRI, a fost capturată o reţea de contrabandă formată din 11 români, basarabeni și ucraineni, gruparea fiind coordonată de agentul-şef Nicolae Miloşevici, de la Poliţia de Frontieră din Isaccea, care a fost arestat pentru trafic de ţigări din Ucraina. Procurorii susţin că Miloșovici îi informa pe contrabandiştii de ţigări când se efectuau controale pe Dunăre şi pe drumurile publice şi le asigura astfel protecţia. Grupul de contrabandişti avea la dispoziţie mai multe ambarcaţiuni rapide, o autoutilitară ”Fiat Ducato”, un ”Opel Astra” şi un ”BMW”. În momentul flagrantului, au fost descoperite 70.145 pachete de ţigări, diferite mărci, în valoare de 50.000 euro.

 

Uneori, complicitatea
e greu de probat

Cel mai important caz de contrabandă cu țigări din zona Galațiului a fost descoperit în noiembrie 2011, când a fost introdus în țară un transport de 422.000 de pachete de țigări. În noaptea de 6 spre 7 noiembrie fusese trecută peste Prut, cu bărcile, imensa cantitate de țigări care, ulterior, a fost scoasă din zona graniței în remorca unui tractor și în două autoutilitare. Astfel de operațiuni efectuate la ”frontiera verde” nu puteau să le scape polițiștilor de frontieră, ale căror mașini de intervenție sunt dotate cu camere cu termoviziune, care surprind orice mișcare din zona frontierei. Totuși, transportul a fost descoperit ca urmare a informațiilor deținute de SRI și DGA. În baza acestor informații, a fost oprit la intrarea în orașul Bereşti, la 15 km de graniță, tractorul cu remorcă în care erau transportate 267.480 de pachete de ţigarete, în valoare de 2.417.325 lei. La Galaţi a descins o echipă de control de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră care a verificat posibila implicare a poliţiştilor de frontieră de la SPF Folteşti în introducerea în ţară a transportului de țigări, dar nu a putut fi demonstrată nici o complicitate.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă