16 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialPolițiștii arădeni au deschis o anchetă după ce au descoperit, într-o gospodărie,...

Polițiștii arădeni au deschis o anchetă după ce au descoperit, într-o gospodărie, mai multe oase umane și cranii

Poliția din Arad a deschis o anchetă după ce s-au descoperit, într-o gospodărie, mai multe oase umane în timp ce săpa în curtea casei pentru a construi o scurgere pentru canalizare, potrivit Mediafax.

Oasele, care aparent ar fi aparţinut mai mult persoane, adulţi şi copii, au fost descoperite, miercuri, în curtea unei case din localitatea Mailat, care aparţine de comuna Vinga, din judeţul Arad. La faţa locului au fost descoperite oase, inclusiv cranii, care par a fi atât de adulţi, cât şi de copii.

Primele informaţii arată că oasele sunt vechi, unii localinici spunând că în urmă cu foarte mult timp în zonă ar fi existat un cimitir.

"Poliţiştii au fost sesizaţi că în curtea unui imobil de pe raza localităţii Mailat, în timp ce se efectuau săpături la circa 1,5 metri adâncime au fost descoperite mai multe oaseminte umane. A fost solicitat şi Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Osemintele umane vor fi supuse expertizării", a decalarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Radu.

Cele mai citite

Polonia dezvăluie că rețele guvernamentale de la Varșovia au fost vizate de spionii cibernetici ruși

Polonia susține că spionii cibernetici ruși au vizat rețele guvernamentale de la VarșoviaAutoritățile poloneze susțin că un grup de hackeri ruși care are legături...

pergolele sunt refugiul perfect pentru relaxare

Munca este mai mult decât o necesitate. Prezentă inevitabil în viața de zi cu zi,...

Dispute pe salariu minim european. PSD anunță că se majorează din vară, PNL ar vrea discuții cu companiile

Implementarea salariului minim european trebuie finalizată până la sfârșitul anului, însă PSD promite să realizeze această majorare de la 1 iulie, în timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă