Actualitate
 
Poliţiştii îşi pot lua joburi şi în sectorul privat
8 Iulie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
822 VIZUALIZARI | COMENTARII  2
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) dă undă verde poliţiştilor să se angajeze şi în sectorul privat, numai în cazul în care atribuţiile noii activităţi nu se suprapun cu cele ale funcţiei publice, astfel cum rezultă din fişa postului, potrivit Agerpres.

 

Potrivit preşedintelui Sindicatului ''Pro Lex'', Vasile Lincu, ANI, răspunzând unei adrese a sindicatului, se pronunţă pozitiv cu privire la deţinerea funcţiei publice de poliţist concomitent cu exercitarea unor funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat.

''Punctul de vedere al ANI este corect şi necesar, întrucât rezistenţa la schimbare a MAI a făcut ca aceste prevederi să nu fie aplicate şi poliţiştilor. Mai mult, în contextul reducerii veniturilor, o altă activitate remunerată ar putea fi o soluţie pentru poliţiştii care au credite bancare, dar şi pentru a descuraja eventualele tentative de corupţie'', arată preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu, într-un comunicat transmis, joi,

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. brava natiune !!! 18:11 | 8 Iulie
ioan duscas
ce sa mai zici daca au bieti oameni salariile mici ( fata de occident dar exagerat de mari fata dee un muncitor autohton care activeaza in sectorul productiv . in occident de exemplu un bugetar in general si un politist in special este mai slab platit decat un muncitor din sectorul productiv ) oricum POLITIA ROMANA functioneaza ca un SRL asa ca de ce nu ar putea fi autorizati politistii sa ...
1. foarte bine! 12:49 | 8 Iulie
vanea
sa nu se mai moara de foame in pogromul declansat de base!
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
123
COMUNISTII LUI ILIESCU CRIMINALUL AJUNSI OAMENI DE AFACERI ACUM SPOSORIZEAZA PSD-UL IMPREUNA CU FELIX.
Demiterea Presedintelui este o sancțiuni gravă si de aceea trebuie votată de majoritatea celor care au drept ...
In toata Europa se vorbeste despre ce masuri trebuiesc luate contra Crizei, despre Pactul de Stabilitate, si ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
13
iuka sau iuda de fapt care este adevarul. crezi ca ponta se incurca de un sov ca geoana sau alti politicieni, te inseli amarnic deoarece primul minstru duce o politica de eliminare a tuturor persoanele care intr-un fel...
santem atat de naivi sa credem ca acum cand tara este condusa de , , luptatorul pentru dreptate, , recte procurorul ponta, sov va mai pati ceva?dar de conturile din afara pe care le detine procurorii nu au aflat...
de fmi, se tot vorbeste dar despre caritasul de la cluj nimic !!!!!!! de ce???????
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI