19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPolițiștii români și britanici au distrus o rețea internațională de prostituție. Fete...

Polițiștii români și britanici au distrus o rețea internațională de prostituție. Fete din România aveau apartamente închiriate în ANGLIA

Procurorii și polițiștii de crimă organizată din municipiul Ploiești au destructurat, cu sprijinul autorităților judiciare din Marea Britanie, o grupare de proxeneți organizată transfrontalier, informează joi  Agerpres.

Membrii rețelei închiriau apartamente în Marea Britanie în care tinere pe care le racolau practicau prostituția.

Potrivit unor comunicate de presă emise de DIICOT și Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, opt persoane au fost reținute și vor fi prezentate, joi, instanței cu propunere de arestare preventivă, iar alte șapte au fost puse sub control judiciar, în urma a 18 percheziții domiciliare care au avut loc, miercuri, în județele Prahova și Argeș, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.

Procurorii spun că, începând cu anul 2012, inculpatul Mircea Costin Bălan, împreună cu inculpații Adrian Avram, Valentin Avram, Ionuț Ciprian Haită, Adrian Jean Ghinea, Valentin Ghinea și Marius Iulian Gaspar, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, la care pe parcurs au aderat și pe care l-au sprijinit alți inculpați, în scopul săvârșirii infracțiunii de proxenetism pe teritoriul Marii Britanii.

“Din investigațiile efectuate a rezultat că inculpații au racolat mai multe tinere, cărora le-au asigurat transportul (rezervarea și cumpărarea biletelor de transport), cazarea, promovarea anunțurilor pe site-urile de profil matrimonial și asigurarea protecției fizice, în vederea practicării prostituției pe teritoriul Marii Britanii, sumele de bani obținute de tinere din această activitate fiind împărțite cu membrii grupului infracțional organizat”, arată anchetatorii, conform documentelor citate.

Tinerele racolate aveau cunoștință despre activitatea infracțională pe care o vor desfășura în Marea Britanie, iar între acestea și membrii grupării exista o înțelegere potrivit căreia ele urmau să primească un procent de 50% din sumele obținute din practicarea prostituției.

Inculpații s-au ocupat și cu postarea de anunțuri pe site-uri de profil matrimonial pentru atragerea de clienți pentru tinere în vederea întreținerii de relații sexuale în locațiile închiriate de ei.

Activitatea grupului infracțional era coordonată de Mircea Costin Bălan, acesta fiind cel care închiria apartamente în diferite zone din localitățile Portsmouth, Southamptom, Norwich, Cambridge, Oxford, Ilford, Playmouth, Exeter, Londra — Marea Britanie și Cardiff (Țara Galilor), în care tinerele racolate practicau prostituția.

Procurorii precizează că, lunar, aceste apartamente erau schimbate pentru ca inculpații să nu fie depistați de autoritățile judiciare.

În spațiile închiriate, protecția tinerelor era asigurată de către inculpatul Cristian Sandar care primea un venit lunar și trebuia să răspundă la telefoanele postate pe site-urile de profil, să dea relații cu privire la aspectul fetelor, la activitățile sexuale pe care acestea le prestează, tarifele practicate și zona în care desfășoară activitatea.

În situația în care tinerele erau solicitate la hotel sau domiciliul clientului, acestea se deplasau cu autoturismele membrilor grupării, arată anchetatorii.

În urma descinderilor, 60 de persoane au fost conduse la audieri, opt fiind reținute, urmând a fi prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă, iar șapte fiind plasate sub control judiciar.

De asemenea, au fost indisponibilizate 5 autoturisme, 9.300 de lire sterline, 5.700 de euro, 52 de kilograme de materie vegetală ce pare a fi tutun, 200 de pachete de țigarete netimbrate, telefoane mobile, sisteme informatice, precum și documente de identitate false și acte financiar — bancare.

În cauză au fost desfășurate activități de cooperare judiciară internațională, fiind încheiat un acord între autoritățile judiciare din România și omologii din Marea Britanie în vederea formării unei echipe comune de anchetă (Joint Investigation Team) care a beneficiat de sprijin logistic și finanțare din partea EUROJUST și EUROPOL.

La acțiune au participat și polițiști englezi din cadrul Unității de Combatere a Crimei Organizate “ZEPHYR”.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și Jandarmeriei Române, suportul de specialitate fiind asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă