15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPonta, mesaj de solidaritate pentru Sobaru

Ponta, mesaj de solidaritate pentru Sobaru

Premierul Victor Ponta i-a transmis un mesaj de "solidaritate şi de compasiune" lui Adrian Sobaru şi a spus că Guvernul nu va depune plângere împotriva acestuia, pentru faptul că a forţat intrarea în curtea Palatului Victoria, relatează Mediafax.

"Am un mesaj de solidaritate şi de compasiune pentru Sobaru. L-am întâlnit de mai multe ori în această perioadă, l-am ajutat cu locuinţa. La un moment dat era în greva foamei la televiziune, împotriva conducerii televiziunii, şi m-am dus special, că a zis că iese din greva foamei dacă vine primul-ministru", a spus Ponta, la România TV.

Citește și: 5 „eroi“ cu care Antena 3 a speriat Vestul

El a admis că Sobaru are nevoie de asistenţă medicală, nu să fie arestat, şi că Guvernul nu va depune plângere împotriva acestuia.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, joi, ca Adrian Sobaru să fie arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce a rupt cu maşina o barieră de acces de la sediul Guvernului.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins propunerea procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Adrian Sobaru, dispunând măsura arestului la domiciliu.

Decizia poate fi contestată, la Tribunalul Bucureşti, atât de către Adrian Sobaru, cât şi de procurori.

Adrian Sobaru a fost reţinut miercuri, de către poliţişti. Acesta a fost acuzat de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, după a intrat cu maşina în poarta de la Palatul Victoria. După ce a rupt bariera, Sobaru a intrat cu maşina în curtea Palatului Victoria, unde a mai mers câteva zeci de metri, ulterior fiind imobilizat de jandarmi.

Reprezentanţii TVR au declarat, pentru MEDIAFAX, că Adrian Sobaru, electrician iluminare filmare în cadrul Serviciului Energo-Tehnologic al Televiziunii Române, se afla în afara programului de lucru în timpul incidentului de la Guvern în care a fost implicat.

"La fel ca şi ceilalţi angajaţi ai Serviciului, Adrian Sobaru are program de lucru fracţionat şi, conform programării, era în timpul liber", au mai spus reprezentanţii TVR.

TVR nu a precizat dacă va lua măsuri în ceea ce îl priveşte pe Sobaru, având în vedere calitatea acestuia de angajat al Televiziunii Române.

La şedinţa Camerelor Parlamentului din 23 decembrie 2010, Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului într-o tentativă de sinucidere în semn de protest, el strigând: "Boc, aţi luat drepturile copiilor".

Sobaru a căzut atunci, de la cinci metri, peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a rupt. El purta un tricou pe care scria "Ne-aţi ciuruit/ Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu şi LIBERTATEA".

Cele mai citite

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă