22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPonta cere verificarea tuturor certificatelor de revoluționar

Ponta cere verificarea tuturor certificatelor de revoluționar

Premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control verificarea activității Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari începând din 1990, mai ales a modului în care au fost acordate certificate de revoluţionar, potrivit unor surse din Guvern. Controlul a fost decis după ce mai multe sute de revoluţionari au protestat, luni, la Guvern faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate.

În jurul orei 15.00, protestul a fost marcat de un incident, când unul dintre revoluţionari a avut un conflict cu jandarmii, în zona trecerii de pietoni de la Şoseaua Kiseleff. Revoluţionarii, al căror număr a fost, la un moment dat, de câteva sute, au protestat mai întâi la sediul PSD din Şoseaua Kiseleff, iar apoi s-au instalat pe trotuarul din faţa muzeului Antipa.

Câţiva dintre ei, printre care şi Dumitru Dincă, au intrat în sediul Guvernului, pentru discuţii la care să ceară abrogarea ordonanţei privind obligativitatea obţinerii de noi certificate.

Aceştia le-au comunicat, prin telefon, celor de afară că nu au reuşit să vorbească decât cu un consilier pe probleme sociale al premierului, context în care au anunţat că vor face greva foamei până când discută cuVictor Ponta.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluţie, după cum a decis Guvernul la sfârşitul anului trecut.

Practic, Executivul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de "Luptător cu Rol Determinant".

Decizia a fost luată după ce agenţia MEDIAFAX a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizaţiilor reparatorii la care au dreptul revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost "o greşeală" a Ministerului Finanţelor şi că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată.

Erata a fost transmisă şi publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanţă de urgenţă, stabilind că acei revoluţionari care au condus grupuri de oameni şi au ridica baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă