12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPonta recunoaște că a fost joi în Turcia. De ce a mințit

Ponta recunoaște că a fost joi în Turcia. De ce a mințit

Premierul Victor Ponta a confirmat, sâmbătă seara, pentru Antena 3 că a fost în Turcia, joia trecută, după ce, inițial, a negat informațiile din presă privind deplasarea acestuia la Istanbul. 

Acum trei zile, în presă au apărut informații pe surse că primul-ministru a plecat la Istanbul. Tot atunci, președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, sublinia că nu a fost anunțat de deplasarea premierului. 

„Am avut ultima discuție marți şi nu ne-a zis. Ne-am întâlnit la coaliție și nu ne-a zis nici mie, nici colegilor. Nu știu unde este, sincer”, spunea Liviu Dragnea acum trei zile. 

Sâmbătă seară, Victor Ponta a precizat că face deseori astfel de deplasări, din motive medicale.

”Victor Ponta: Vreau să vă spun un lucru, eu plec cam o dată la două sau trei săptămâni, fiind vorba de o intervenție chirurgicală un pic mai complicată, mă duc să mă vadă doctorul care m-a operat. Și o să mai plec probabil tot câteva ore, de fiecare dată

Moderator: Dar, plecat ați fost, înţeleg, din…?

Victor Ponta: Păi, plec cam o dată la două săptămâni, câteva ore.

Moderator: Bun, deci plecat aţi fost 24 de ore, probabil.

Victor Ponta: Mai puțin, da. Mai puțin”, a spus premierul al Antena 3. 

Ponta a subliniat, în cadrul emisiunii, că jurnaliștii care au publicat informația au primit-o de la serviciile secrete.

În ziua în care au apărut zvonurile în presă privind plecarea acestuia în Turcia, Victor Ponta scria pe Facebook că este acasă și că se pregătește să se uite la Campionatul European de Baschet. 

”LILO, cea mai buna prietena a Irinei si al 5 lea membru al familiei noastre, a vazut la televizor ca sunt fugit in Turcia / ca ma operez si nu ma va vedea mult timp!!! A venit uimita sa ma intrebe ce fac? Sunt acasa, ma pregatesc sa ma uit la meciurile din seara asta de la Campionatul European de Baschet, si apoi sa ma culc pentru ca maine am treaba multa la Guvern! Va rog nu mai speriati bietul caine!”, a scris premierul pe Facebook, în 10 septembrie. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă