10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialPonta explică ce ține autostrada Comarnic Brașov pe loc

Ponta explică ce ține autostrada Comarnic Brașov pe loc

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Braşov, că autostrada Comarnic-Braşov nu poate fi realizată fără un consens politic şi că reprezentanţii PNL ar trebui să îşi dea seama că, dacă nu renunţă la populism, autostrada nu va fi terminată niciodată, relatează Mediafax. 

“Soluţia iniţială – parteneriatul public-privat, nu poate fi realizată în lipsa unui consens politic. Altfel păţim ca şi cu Bechtel-ul: o începem noi şi vin ceilalţi şi o opresc. Aţi văzut foarte clar poziţia celor de la PNL, au ţipat, au spus că e groaznic, că-i cumplit, motiv pentru care domnul ministru Ioan Rus a pus şi această autostradă pe Master Planul aprobat de Comisia Europeană şi probabil că o s-o facem din buget, dar asta înseamnă că trebuie să avem bani. Dacă nu vine firma privată cu banii, trebuie să îi punem noi”, a spus Ponta.

Citește și: Ministrul Transporturilor anunță când încep lucrările la autostrada Comarnic-Braşov

Premierul a declarat că liberalii ar trebui să se mai gândească,  “poate îşi dau seama că cu populismul ăsta nu o să avem niciodată autostradă”.

“Când au fost ei, n-au făcut-o, dar eu nu vreau să-mi asum să semnez ceva care la anul sau peste doi ani să aibă soarta Autostrăzii Transilvania. Uitaţi-vă că Autostrada Transilvania trebuia să fie gata din 2008-2009 şi abia acum am repornit-o şi va fi gata la anul”, a spus Victor Ponta.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Braşov (103 km), Ploieşti – Comarnic (49 km), Craiova – Piteşti (115 km), Comarnic – Braşov (54 km), Braşov – Bacău (158 km) şi Gilău – Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,58 miliarde euro fără TVA.

În februarie, Ministerul Transporturilor (MT) anunţa că statul vrea să găsească un model financiar mai eficient în raport cu bugetul şi să atragă finanţare de la instituţii financiare internaţionale pentru autostrada Comarnic-Braşov, iar discuţiile cu consorţiul selectat vor continua până în aprilie.

Citește și: Ce autostrăzi mai desenează pe hartă autoritățile române

Premierul ceruse în ianuarie ministrului Transporturilor ca, până în 15 februarie, să fie decisă semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii sau rezilierea procedurii, arătând că nu se mai poate aştepta.

“Am discutat cu consorţiul şi, în varianta în care vom reuşi să restructurăm proiectul şi să găsim un model financiar mai eficient în raport cu bugetul țării, pe care să-l aducem într-o zonă în care pot participa şi alte instituţii financiare internaţionale (BEI, BERD, IFC – cu care MT are programate discuții pe această temă) si dacă vom avea și o poziţie favorabilă şi din partea Eurostat, deci dacă găsim o astfel de variantă, care să fie acceptată de toată lumea, mergem mai departe. Daca nu, și se mențin datele actuale, va trebui să găsim o altă construcție a acestui proiect. Pe aceste coordonate ale restructurării proiectului continuăm până în luna aprilie discuțiile cu partenerii din consorțiul Vinci-Strabag-Aktor”, declara ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

La începutul anului 2014, CNADNR a încheiat un memorandum cu consorţiul format din Vinci-Strabag-Aktor prin care se prevedea concesiunea de lucrări publice pentru proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov. Lungimea autostrăzii este de 53,22 kilometri.

Durata contractului de concesiune este de 30 de ani, din care 4 ani construcţie şi 26 de ani operare şi întreţinere, iar valoarea estimată pentru lucrările de proiectare şi construcţie este de 1,828 miliarde euro (fără TVA). Statul ar fi plătit 2,7 miliarde euro pentru construcţia, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov timp de 30 de ani dacă ar fi avut banii, însă adăugând costurile de finanţare, suma urcă la 8,45 miliarde euro.

Citește și: Adomniței acuză PSD-ul de fariseism. Care este motivul

Termenul anunţat de autorităţi pentru semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic – Braşov a fost amânat de mai multe ori. Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa) – Aktor (Grecia), a renunţat la contract.

Autostrada este împărţită în cinci secţiuni: Comarnic Sud – Comarnic Nord (3,4 km), Comarnic Nord – nod rutier Buşteni (16,3 km), nodul rutier Buşteni până la nodul rutier Predeal (12,8 km), nodul rutier Predeal până la nodul rutier Râşnov (15,2 km) şi nodul rutier Râşnov până la Cristian (5,4 km).

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă