15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialPoștașii din Cluj au vorbit cu Dacian Cioloș, despre nemulțumirile lor. Premierul...

Poștașii din Cluj au vorbit cu Dacian Cioloș, despre nemulțumirile lor. Premierul le-a dat asigurări că Guvernul s-ar putea implica pentru rezolvarea situației de la Poșta Română

Peste o sută de angajaţi ai Poştei de la Cluj l-au așteptat, luni, pe premierul Dacan Cioloș la intrarea în curtea Universității de Științe Agronomice, unde șeful Executivului a participat la inaugurarea Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, informează Mediafax.

Protestatarii i-au cerut lui Cioloş demiterea conducerii Poştei. În acest context, premierul le-a spus, luni, angajaților Poștei Române că, dacă va fi nevoie, Guvernul se va implica în rezolvarea situației, în funcție de rezultatul discuțiilor de luni, potrivit Agerpres.

„Vedem care e rezultatul discuțiilor astăzi, pe subiectul ăsta și, dacă va fi nevoie, o să se implice și Guvernul în treaba asta. Există un Consiliu de Administrație, un management acolo, care are un contract cu statul, și ei trebuie să-și asume anumite obligații. De asta nu vă pot acum eu un răspuns care va fi soluția”, a precizat premierul. 

Unul dintre protestatari i-a spus premierului că în acest fel au încercat „să atragă atenția asupra acestei companii, că nu se mai poate continua așa”, solicitându-i „să demită de urgență conducerea acesteia și Consiliul de Administrație, să se dezamorseze această situație conflictuală care este în Poșta Română”.

„Ăsta e mesajul salariaților, nu numai din Cluj, ci din toată regiunea noastră și din țară: atâta timp cât nu se va demite conducerea companiei, salariații sunt deciși să stăm tot așa. Nu facem bine companiei, nu facem bine țării, pentru că deja suntem criticați de presa externă. Trebuie dezamorsat acest conflict, de urgență. Oamenii trebuie să înceapă astăzi lucrul, dar vrem ceva ferm: o majorare salarială și demiterea acestei conduceri”, a afirmat un alt protestatar.

Liderul de sindicat de la Cluj, Carol Sinka, a declarat că de trei zile, de când poştaşii au întrerupt activitatea, nicio autoritate nu s-a întâlnit cu protestatarii. „Activitatea din Poştă nu mai poate continua în actulalele condiţii. Vă rog să demiteţi conducerea Companiei Poşta Română pentru a se dezamorsa situaţia”, i-a spus liderul de sindicat premierului.

Vineri, poştaşii au dat foc, în timpul unui protest la Cluj-Napoca, ofertei salariale a conducerii Poşta Română, cerând demisia acesteia şi ameninţând cu declanşarea grevei generale. Peste 15.000 de oameni protestează în toată ţara şi ameninţă cu greva generală.

Cele mai citite

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, în urma unei plângeri depuse de un membru al echipei de...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...

Prefect Prahova: Zona din jurul craterului de la Slănic dă semne de stabilizare

La fața locului încă se efectuează măsurători și expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare, afirmă prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă