24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialPremierul Grindeanu a fost operat la Spitalul Militar. A fost vorba de...

Premierul Grindeanu a fost operat la Spitalul Militar. A fost vorba de o mică intervenție în zona gâtului

Premierul Sorin Grindeanu a suferit o mică intervenție chirurgicală la Spitalul de Urgență Miitar Central din București.

Potrivit unor surse medicale, șeful Guvernului a mers la spital pentru a-și face analizele obligatorii iar cu acest prilej i s-au operat și niște negi care apăruseră în zona gâtului.

Sorin Grindeanu a trecut cu bine peste această intervenție chirurgicală, astfel încât și-a reluat imediat programul normal. Miercuri și joi, premierul României se află în vizită în Israel, la Ierusalim.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emmanuel Macron va fi în vizită în Germania pentru trei zile. Tema întâlnirii este parteneriatul central al UE, cel franco-german

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Brigitte Macron urmează să efectueze o vizită de stat în Germania, începând de duminică şi până marţi - programată...

Accident pe autostrada Transilvania. Un bărbat a murit

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a pierit sâmbătă, 25 mai 2024, într-un tragic accident rutier petrecut pe autostrada Transilvania. Bărbatul a fost...

VINARIUM, cel mai important concurs internațional de vin din Europa Centrală și de Sud-Est, se ține la Ploiești

Ediția XXI a VINARIUM International Wine Contest are loc în perioada 23-26 mai 2024 la Ploiești. Concursul este organizat de ASER Consulting & Management și...
Ultima oră
Pe aceeași temă