22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialPremierul Ponta, la Târgu Secuiesc, unde fiul său a participat la Campionatul...

Premierul Ponta, la Târgu Secuiesc, unde fiul său a participat la Campionatul Naţional de Carting

Premierul Victor Ponta s-a aflat, duminică, timp de câteva ore, la Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna, într-o vizită privată, el asistând la a patra etapă a Campionatului Naţional de Carting, în care este înscris şi fiul său, Andrei, transmite corespondentul Mediafax.

Sâmbătă şi duminică a avut loc la Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna, etapa a patra a Campionatului Național de Carting Viteză pe Circuit, organizat de Federația Română de Carting.

Premierul Victor Ponta a asistat la competiţie, în care a fost înscris şi fiul său, Andrei, legitimat la echipa Real Racing, clasa Mini.

Victor Ponta a declarat jurnaliştilor că este mândru de copilul său, aşa cum sunt toţi părinţii mândri de copiii lor, şi că se bucură că fiul său are o pasiune.

Premierul a subliniat că este important să fie cât mai mulţi copii care să facă sport.

Întrebat dacă are timp şi pentru familie, Ponta a răspuns că întotdeauna îşi găseşte timp pentru aceasta.

"Întotdeauna îmi găsesc timp pentru familie. Desigur, ei sunt principalele victime ale faptului că am atât de multe lucruri de făcut, dar când sunt lucruri importante întotdeauna las orice altceva. Mi-a zis că este foarte important ca să fiu alături de el la cursa asta, a fost o cursă importantă, şi cred că s-a bucurat", a spus premierul.

El a menţionat că cei doi copii ai săi, Andrei şi Irina, îl susţin să devină preşedinte, pentru că atunci o să stea mai mult timp cu ei.

"Asta a fost o înţelegere dintre noi. M-au întrebat şi el, şi Irina, din ce funcţie am mai mult timp pentru ei şi atunci ei mă susţin pentru aceea funcţie", a afirmat Victor Ponta.

La evenimentul sportiv au fost prezenţi şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi prefectul de Covasna, Marius Popica.

Victor Ponta este pasionat de cursele de raliu, iar în ultimii ani a participat, ca şi copilot, la diverse competiţii.

Cele mai citite

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă