10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele executiv al PNL Cluj, reclamat la ANI

Președintele executiv al PNL Cluj, reclamat la ANI

Președintele executiv al PNL Cluj, consilierul județean Mihai Seplecan, ar putea pierde șansa de a candida pentru șefia Consiliului Județean. Mai mult, el riscă să rămână fără mandatul de consilier județean pe care l-a câștigat la alegerile locale din iunie 2012, după ce președintele TSD Cluj, Horia Nasra, l-a reclamat la ANI. “Mihai Seplecan s-a aflat în incompatibilitate pentru că a fost și consilier județean, și consilier juridic al comunelor Beliș și Sânpaul. În calitate de consilier județean a participat direct la votarea unor proiecte de hotărâre care priveau cele două comune al căror angajat a fost“, a spus Horia Nasra. În cazul în care va fi declarat vinovat, Mihai Seplecan nu va putea ocupa nici un fel de funcții publice, timp de trei ani.

Replică usturătoare

La rândul său, Mihai Seplecan spune că situația în care se află este perfect legală. “Am un punct de vedere de la ANI, încă din anul 2009, care afirmă că nu mă aflu într-o situație de incompatibilitate, pentru că nu există nici o relație de subordonare între Consiliul Județean și consiliile locale ale comunelor. Este vorba de o relație de colaborare, în baza principiului autonomiei locale“, a spus Mihai Seplecan.De asemenea, liderul PNL Cluj l-a acuzat de incompatibilitate pe președintele PSD Cluj, consilierul județean Remus Lăpușan. “Domnul Lăpușan a participat la votarea unor proiecte care au dus la alocarea a miliarde de lei pentru infrastructura din satul Berind, comuna Sânpaul. Cu banii alocați de la Consiliul Județean a fost asfaltat drumul dintre Sânpaul și Berind, au fost pietruite alte drumuri, au fost create rețele de alimentare cu apă și canalizare.

De aceste investiții a beneficiat direct familia Lăpușan, care deține o afacere – este vorba de o fermă – în satul Berind. Afacerea a devenit una înfloritoare tocmai datorită acestor investiții din bani publici“, a adăugat Mihai Seplecan.

Lăpușan, ironic: Mă declar vinovat

Președintele PSD Cluj, consilierul județean Remus Lăpușan, l-a ironizat pe Mihai Seplecan. “Mă declar vinovat de faptul că am realizat proiecte de infrastructură în județul Cluj. Mă declarat vinovat de reluarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, de începerea lucrărilor la Autostrada Turda – Sebeș, precum și la Autostrada Câmpia Turzii – Târgu-Mureș“, a declarat Remus Lăpușan.   

Consecințe politice

Sesizarea depusă la ANI de către șeful TSD Horia Nasra reprezintă o adevărată mutare de șah politic. Chiar și în ipoteza în care Mihai Seplecan va obține rapid o decizie favorabilă din partea ANI, reclamația depusă împotriva sa l-ar putea scoate din jocul politic din interiorul PNL, care trebuie să își desemneze un candidat la șefia Consiliului Județean. În locul său ar putea candida fostul președinte al Consiliului, senatorul Alin Tișe, provenit din PDL, care, în urma fuziunii PNL – PDL, a devenit vicepreședinte la nivel național al PNL și președinte executiv al PNL Cluj.

Mihai Seplecan a fost reclamat la ANI

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă