13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Fundaţiei Evaluare în Educaţie şi alte două persoane, reţinuţi în dosarul...

Preşedintele Fundaţiei Evaluare în Educaţie şi alte două persoane, reţinuţi în dosarul de delapidare

Preşedintele Fundaţiei Evaluare în Educaţie, Ionuț Dumitru. cumnatul lui, Cătălin Oprea şi directoarea executivă, Gabriela Epuraș, au fost reţinuţi în dosarul în care sunt acuzaţi că îşi însuşeau taxele de la elevii care participau la concursuri şcolare, informează Mediafax.

Prejudiciul produs prin delapidare şi evaziune este de peste nouă milioane de lei.

Cei trei vor fi prezentaţi vineri instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru delapidare şi evaziune fiscală.

Poliţiştii şi procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au audiat 29 de persoane, după ce au făcut, joi, 19 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, în dosarul în care este vizată fundaţia care organizează concursul şcolar "Evaluare în educaţie".

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că în perioada 2008-2013 suspecţii, în calitate de reprezentanţi ai unei fundaţii având ca obiect de activitate organizarea unor concursuri şcolare, şi-au însuşit fondurile colectate din taxele de participare, nu au reţinut şi vărsat la bugetul de stat impozitele cu reţinere la sursă şi au înregistrat în contabilitatea fundaţiei cheltuieli fictive", potrivit Poliţiei Capitalei.

Anchetatorii suspectează că prejudiciul produs de reprezentanţii fundaţiei în urma infracţiunii de delapidare se ridică la aproximativ 7,6 milioane de lei. De asemenea, prin ascunderea sursei impozabile şi înregistrarea achiziţiilor fictive s-ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 1,7 milioane de lei.

Preşedintele Fundaţiei Evaluare în Educaţie şi-ar fi plătit soţia, fratele, nepoata, cumnaţii şi verii cu sute de milioane de lei, folosind contracte fictive de drepturi de autor, deşi unii dintre ei nu aveau nici măcar liceul terminat, banii provenind din taxele achitate de elevi pentru concursuri.

"Deşi se obliga să asigure fonduri pentru organizarea acestor concursuri, fundaţia a perceput o taxă de participare de 20 lei pentru fiecare copil, pentru fiecare disciplină şi etapă a concursului şi a obţinut venituri în sumă totală de 26.397.446,88 lei, pentru care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), care a făcut sesizarea în urma căreia a fost deschis dosarul de cercetare.

Conform inspectorilor antifraudă, preşedintele fundaţiei vira banii inclusiv din contul bancar personal şi înregistra în evidenţele contabile contracte fictive pentru servicii de consultanţă încheiate cu diverse firme administrate chiar de către membrii Consiliului director al fundaţiei.

Profesorii angajaţi pentru elaborarea subiectelor pentru concursurile şcolare erau plătiţi cu sume care nu depăşeau 2.000 de lei, în timp ce soţia, fratele, cumnaţii, o nepoată şi verii preşedintelui fundaţiei încasau sume de ordinul sutelor de mii de lei, pe baza unor contracte fictive de cesiune de drepturi de autor.

În acest sens, reprezentanţii DGAF au descoperit că un absolvent de numai 11 clase, având calificare de "lăcătuş reparaţii locomotive", a încasat suma netă de 107.000 lei pentru că ar fi elaborat subiectele pentru disciplina matematică, clasa a XII-a.

La concursul "Evaluare în educație", organizat de fundația cu același nume, pot participa elevii din clasele I-VIII, precum și cei ai clasei pregătitoare, fiind organizat pentru disciplinele Limba română, Matematică, Engleză, Fizică și Informatică.

Concursurile "Evaluare în educație" au fost scoase de pe lista avizată de Ministerul Educației la începutul anului 2013, însă acestea au fost organizate în continuare în școli, pentru fiecare probă taxa de participare plătită de elevi fiind de câte 20 de lei. Fundația "Evaluare în Educație" a primit totuși un acord scris din partea ministerului, însă fundația nu a fost inclusă pe lista concursurilor avizate.

Cele mai citite

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Krainer, va fi adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner, a acceptat să fie adus în ţară din Irlanda, iar...

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă