14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCâţi bani a încasat Iohannis din vânzarea cărţilor sale

Câţi bani a încasat Iohannis din vânzarea cărţilor sale

Preşedintele Klaus Iohannis a încasat, în 2015, peste 82.000 de lei din vânzarea celor două cărţi ale sale ”Pas cu pas” şi ”Primul pas”. El a pierdut însă un imobil din cele şase deţinute în Sibiu şi nu mai are conturi în valută, potrivit declaraţiei de avere completate pe 14 iunie şi publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. 

Klaus Iohannis deţine în Sibiu, împreună cu soţia, două apartamente, unul de 84 mp şi altul de 253 mp şi trei case de locuit – de 377 mp, 76 mp şi respectiv 64 mp. Spre deosebire de declaraţia publicată în 2015, şeful statului nu mai are apartamentul dobândit în 1999, de 166 mp. 
În declaraţia publicată anul trecut, Iohannis avea la capitolul active financiare trei conturi la BCR, unul de 13.500 euro, altul de 9.000 dolari şi unul de 161.000 lei. În recenta declaraţie, preşedintele a menţionat doar un cont la BCR în valoare de 295.000 de lei. 
La capitolul venituri, în noua declaraţie apare salariul de preşedinte – 133.879 lei şi suma de 82.844 lei din drepturi de proprietate intelectuală de la editura Curtea Veche Publishing. Carmen Iohannis a încasat din salariul de profesor la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu suma de 22.554 lei. De asemenea, din închirierea unui imobil din Sibiu cei doi au încasat câte 59.960 lei. În declaraţia de avere de anul trecut, cei doi au încasat din chirie fiecare câte 69.985 lei. Şi venitul soţiei lui Iohannis din salariul de profesor era mai mare decât cel pe anul trecut, respectiv 30.393 lei. 
Ca şi în declaraţia precedentă, Iohannis nu are datorii şi nu deţine autoturism şi nici bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă sau cult a căror valoare să depăşească 5.000 de euro. 
În noiembrie 2015, soţii Iohannis au pierdut în instanţă un imobil din Sibiu. Soţii Iohannis nu mai sunt din luna aprilie a acestui an proprietarii casei din centrul Sibiului pentru care s-au judecat mai mulţi ani, fiind radiaţi din Cartea Funciară. 

 

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă