10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Președintele Iohannis a mâncat la cantina centralei nucleare de la Cernavodă...

FOTO. Președintele Iohannis a mâncat la cantina centralei nucleare de la Cernavodă și s-a fotografiat cu angajații

Președintele Klaus Iohannis a vizitat marți Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, unde a discutat cu conducerea și cu angajații, s-a fotografiat cu ei și a mâncat la cantina de la campusul în care sunt cazați lucrătorii centralei, informează Agerpres.

“Am discutat cu conducerea Companiei Naționale despre viitorul pe care îl văd cei care conduc această companie pentru energetica românească și pentru unitățile, în special cele de aici, din Cernavodă. Și cred că mi s-a prezentat o variantă de dezvoltare pentru viitor care, probabil nu întâmplător, vine exact în direcția pe care mi-o imaginez că ar fi bună pentru o dezvoltare și anume o diversificare a ofertei, o diversificare pe care dumneavoastră ați gândit-o în zona serviciilor către public, de exemplu de furnizare a energiei, și aici cred că este foarte bine venită”, a spus Iohannis, care a discutat cu conducerea Nuclearelectrica și CNE Cernavodă, a făcut un tur tehnic al Centralei și a discutat cu angajații.

El a subliniat că zona de servicii pentru populație este una cu potențial și ar putea fi dezvoltată, în contextul în care procedeul de conectare la sistemul energetic durează aproximativ șase luni de zile.

Șeful statului le-a transmis angajaților Centralei că sunt “o mândrie” a României.

“Pentru România este o mândrie că sunteți din cei cinci cei mai buni din lume care ați atins un nivel de siguranță. Sunteți o mândrie a României. Este important ca astfel de modele de succes să fie cunoscute, să fie întreținute și să fie ajutate în dezvoltare, nu prin metode banale de ajutor de stat, ci prin metode inteligente de ajutor din partea statului, creându-vă un cadru care vă permite dezvoltarea. Un cadru care nu este doar legislativ, ci este și un cadru de înțelegere mai largă. Este nevoie de o viziune a României în acest sector și sper că, împreună cu politicienii, care acum sunt puțin ocupați cu campania electorală, să găsim cele mai bune căi pentru a crea această strategie, care păstrează România în vârful energeticii europene și mondiale”, a afirmat Iohannis.

La finalul vizitei de la Cernavodă, șeful statului a mâncat la cantină, iar apoi s-a fotografiat cu cei de la bucătărie și cu câțiva angajați și copii. Meniul de marți a inclus supe creme, somon, legume, piure de țelină, orez cu legume, salate, plăcinte și tarte. Șeful statului a ales o supă de legume și un mușchiuleț de vită, dar a evitat să mănânce somon. 

Unul dintre angajații Centralei l-a întrebat pe Iohannis dacă are vreo reclamație. Președintele a răspuns: “Toate au fost foarte bune”.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă