17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportIohannis, reacție după acuzațiile Rusiei privind scutul antirachetă

Iohannis, reacție după acuzațiile Rusiei privind scutul antirachetă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marți, la deschiderea Programului “Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”, că recentele declaraţii din partea Rusiei sunt incorecte, subliniind că sistemul antirachetă de la Deveselu nu are nicio legătură cu această ţară, potrivit Agerpres

“Recentele declaraţii din partea Federaţiei Ruse legate de sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice sunt incorecte pe fond, pentru că sistemul nu are absolut nicio legătură cu Rusia. Ele nu pot să ne intimideze. Dimpotrivă, aceste ameninţări fără bază reală reconfirmă faptul că abordarea noastră, de întărire a securităţii NATO ca reacţie legitimă la atitudinea Rusiei în regiunea Mării Negre, este cea corectă”, a declarat Iohannis, marţi.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România şi Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american, pe care Moscova îl consideră o ameninţare, potrivit Reuters. 

Citește și: Polonia îi dă replica Rusiei, în legătură cu scutul antirachetă

“Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acţiune, de astăzi suntem forţaţi să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea”, a declarat Vladimir Putin la Atena într-o conferinţă de presă, organizată în comun cu premierul grec, Alexis Tsipras. “În aceeaşi situaţie se află şi Polonia”, a continuat preşedintele rus. 

Citește și: Traian Băsescu îl critică pe Klaus Iohannis, în contextul amenințărilor făcute de Rusia: Ar fi fost necesară o reacţie imediată, de la preşedinte la preşedinte

Vladimir Putin nu a specificat ce măsuri concrete va lua Rusia, însă a subliniat că nu va face primul pas şi doar va răspunde la acţiunile Washingtonului. “Nu vom acţiona până când nu vom vedea rachete în zonele cu care ne învecinăm”, a mai spus preşedintele rus

 

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă