13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Iohannis cere reexaminarea legii referitoare la obligaţia magazinelor de a elibera...

Preşedintele Iohannis cere reexaminarea legii referitoare la obligaţia magazinelor de a elibera numerar

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis sâmbătă Parlamentului la reexaminare legea referitoare la obligaţia magazinelor să elibereze avansuri în numerar pentru că aceasta conţine unele prevederi ce pot genera incertitudine juridică şi lipsă de previzibilitate în aplicare, transmite Mediafax.

“Justificată de raţiuni de ordin practic, dar şi de faptul că o asemenea procedură este uzuală în multe ţări, legea transmisă la promulgare conţine însă unele prevederi ce pot genera incertitudine juridică şi lipsă de previzibilitate în aplicare, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament”, se arată în cererea de reexaminare semnată de Iohannis.

Preşedintele consideră că legea trebuie reexaminată de Parlament pentru că prevede abrogarea unei reglementări inexistente, iar prin abrogarea unor aliniate unele fapte referitoare la comisioane interbancare rămân fără sancţiune.

Iohannis semnalează şi faptul că stabilirea conduitei abuzive a comerciantului nu este corelată cu norma stabilită, conform căreia în cazul în care numerarul aflat la dispoziţia comercianţilor acceptanţi prevăzuţi nu acoperă suma solicitată de utilizatorul de card, clientului i se va oferi suma disponibilă pentru astfel de operaţiuni. De asemenea, aceste norme nu pot afecta libertatea comerciantului de a dispune de lichidităţile sale, iar “numerarul aflat la dispoziţia comercianţilor” poate fi considerată ca fiind una neclară, întrucât nu se înţelege dacă se referă la suma existentă în casă sau la suma alocată de comerciant acestui tip de operaţiuni, semnalează preşedintele.

“Terminologia neclară, precum şi caracterul de noutate al mecanismului economic instituit prin legea transmisă la promulgare ar justifica, totodată, şi introducerea unei prevederi referitoare la posibilitatea completării normelor metodologice de aplicare”, potrivit sursei citate.

Deputaţii au adoptat la începutul lunii mai o lege care prevede obligaţia magazinelor cu cifră de afaceri de 10.000 de euro care acceptă plata cu carduri de debit sau credit să elibereze avansuri în numerar de maximum 200 de lei, tranzacţia fiind asimiliată retragerii de bani din bancomat. Abaterile de la prevederile legii se sancţionează cu amenzi de la 5.000 la 50.000 de lei.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă