13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Iohannis dă semnalul: Kovesi, reconfirmată la conducerea DNA

Preşedintele Iohannis dă semnalul: Kovesi, reconfirmată la conducerea DNA

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că, în urma rezultatelor obţinute de DNA există posibilitatea “destul de avansată” ca Laura Codruţa Kovesi să fie reconfirmată în fruntea instituţiei, transmite Agerpres

“Rezultatele obţinute de DNA, care sunt văzute, lăudate şi de noi, şi de alţii, ne duc cu gândul la posibilitatea destul de avansată a reconfirmării”, a spus Iohannis, într-un interviu difuzat, miercuri, de TVR 1, cu privire la o posibilă reînvestire în funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa-Kovesi. 

Şeful statului a subliniat că este de acord cu legislaţia în vigoare, întrebat dacă susţine schimbarea procedurii de numire a procurorului-şef prin înaintarea propunerii de către CSM şi nu de Ministerul Justiţiei. 

În ceea ce priveşte numirea unui nou procuror general al României, preşedintele Iohannis a susţinut că trebuie aplicată o procedură similară ca în cazul numirii şefului DIICOT, care a vizat invitarea procurorilor să se înscrie în competiţie, interviuri, selecţie, validarea de către CSM şi transmiterea către Preşedinţie a propunerii. 

“Am toată încrederea că ministrul Justiţiei va aplica o procedură care va duce la un nume care poate să fie un procuror-general bun. (…) Eu cred că o procedură similară trebuie aplicată şi acum, şi semnalele pe care le am sunt că se va aplica o procedură similară, care în acelaşi timp satisface toate rigorile legii, dar aduce şi o transparenţă mult dorită, în special de societatea civilă, o dorinţă absolut legitimă. Nu-mi fac niciun fel de probleme. Vom avea proceduri care duc la numirea unui procuror pentru poziţia foarte importantă de procuror-general al România”, a spus Iohannis. 

El a arătat că a discutat aceste chestiuni cu ministrul Justiţiei, Raluca Prună. “Doamna ministru m-a asigurat că va promova o procedură similară cu cea pe care am descris-o recent, care va duce la selectarea unei persoane potrivite pentru această funcţie”, a conchis şeful statului.

Cele mai citite

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă