16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Iohannis i-a trimis un mesaj Regelui Mihai

Președintele Iohannis i-a trimis un mesaj Regelui Mihai

Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat, vineri, o scrisoare regelui Mihai, în care îi transmite sănătate şi putere pentru a trece peste încercarea grea şi să revină cât mai curând în viaţa publică, informează Agerpres.

“Am primit cu multă îngrijorare vestea privind recentele probleme medicale ale Majestăţii Voastre. Vă doresc multă sănătate şi putere să treceţi peste această grea încercare. Sper să reveniţi cât mai curând în viaţa publică şi să continuaţi să reprezentaţi şi pe mai departe acel simbol fundamental pentru naţiunea română. Îmi exprim nădejdea că Familia Regală va rămâne şi pe viitor un reper de identitate şi solidaritate. Vă rog să primiţi omagiul şi respectul meu”, se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis, postată pe site-ul romaniaregala.ro. 

Regele Mihai este internat de cinci zile într-o clinică din Lausanne şi este într-o stare accentuată de slăbiciune fizică, primind tratament permanent, informează un comunicat al Biroului de presă al suveranului. 

Sursa citată precizează că starea regelui este, în prezent, staţionară, medicii fiind de părere că ”evoluţia prezintă relativă stabilitate”

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Iohannis a numit-o pe Monica-Cecilia Sitaru ambasadoarea României în 11 țări africane

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 17 mai 2024, un decret prin care Monica-Cecilia Sitaru, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica...
Ultima oră
Pe aceeași temă