27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Ungariei, prezent la un eveniment special în Covasna

Preşedintele Ungariei, prezent la un eveniment special în Covasna

Preşedintele Ungariei, Áder János, va participa la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Silvice din Ungaria, eveniment care va avea loc săptămâna aceasta în judeţul Covasna, unde s-a născut unul dintre principalii fondatori. 

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Covasna, citat de Agerpres, Asociaţia Silvică din Ungaria sărbătoreşte anul acesta un secol şi jumătate de existenţă, iar evenimentul va fi marcat printr-o suită de ceremonii ce vor fi organizate şi în comuna Valea Crişului, unde s-a născut dr. Bedő Albert, secretarul, iar ulterior preşedintele onorific al asociaţiei. 

'Asociaţia Silvică din Ungaria (OEE), una dintre cele mai vechi organizaţii profesionale ale societăţii civile din Ungaria, va sărbători anul acesta împlinirea unui secol şi jumătate de existenţă. Peste o mie de persoane vor participa la adunarea jubiliară, de fapt cea de-a 147-a sesiune ordinară a Adunării Generale (…) Locaţia centrală a evenimentului din Transilvania va fi comuna Valea Crişului şi satul Calnic, judeţul Covasna, localităţi unde joi, 23 iunie 2016, se va aduce un omagiu activităţii producătoare de valori desfăşurate de silvicultori în ultimii 150 de ani. Vineri, 24 iunie 2016, la Sfântu Gheorghe, asociaţia va aduce un omagiu dedicat adunării generale din 1898 şi memoriei lui Bedő Albert', se arată în comunicatul de presă. 

Printre invitaţi se mai numără vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt şi ministrul Dezvoltării Rurale din ţara vecină, Fazekas Sándor. 

Cele mai citite

Stefano Pioli, OUT de la AC Milan! Cine e favorit să îi ia locul

Clubul italian de fotbal AC Milan a confirmat vineri despărţirea oficială de antrenorul Stefano Pioli, cu care a triumfat în Serie A în sezonul...

Legendarul Claudio Ranieri s-a retras din fotbal cu o înfrângere

Cagliari a fost învinsă pe teren propriu de Fiorentina, cu scorul de 2-3, în etapa cu numărul 38 din Serie A. Acesta a fost...

PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an. 

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele...
Ultima oră
Pe aceeași temă