30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima mare minciună a primarului PSD

Prima mare minciună a primarului PSD

Constănțenii sunt personajele unui film prost, în care protagoniștii sunt primarii PSD ai Constanței. Radu Mazăre a promis în mai multe rânduri asfaltarea unor străzi din oraș, dar nu s-a ținut de cuvânt. Urmașul său, Decebal Făgădău, PSD, care a fost timp de șase ani viceprimar și un an primar interimar, a promis, la rândul său, că va asfalta străzile din câteva cartiere noi ale municipiului.

A fost dată publicității chiar și o listă cu 22 de străzi. Este vorba despre Rapsodiei, Iosif Ivanovici, Dinu Lipatti, Hariclea Darclée, Titus Cergău, Eduard Caudella (din cartierul Compozitorilor); Liviu Rebreanu, George Topârceanu, Lucian Blaga, Măcinului, Gospodăriei, Alexandru Sahia (cartierul Palazu Mare); A.D. Xenopol, Mareșal Al. Averescu, Al. Alexandridi, Govora, Horia Grigorescu, Prelungirea Meșterul Manole, Scheia, Topoloveni, Voievozilor, Aleea Vrâncioaiei (cartierul Baba Novac).

Când a fost întrebat despre data finalizării lucrărilor, Decebal Făgădău a răspuns: „Orizontul de timp este unul realist, din punctul meu de vedere. Până de Sfânta Maria sper ca cele 22 de străzi să fie asfaltate în etapa I. Etapa I înseamnă realizarea structurii de stradă, adică fundație, piatră, tasare și asfalt, fără finisare“, spunea, public, acesta înainte de campania electorală, la finele lunii martie.

Tot el afirma că lucrările se vor desfășura concomitent, pentru a se termina în același timp. Evident, înainte de campanie lucrările au început. La fața locului au fost amplasate și panouri pe care scrie clar că data finalizării lucrărilor este 15 august.

Departe de a fi gata

Am luat la pas mai multe străzi de pe celebra listă, pentru a vedea dacă sunt asfaltate, așa cum promitea primarul Decebal Făgădău. Din păcate, niciuna dintre cele vizitate nu avea asfalt turnat. Pe unele dintre ele s-a făcut fundația de piatră și s-au montat borduri. Nici vorbă însă despre asfalt. „Am văzut și noi că ar fi trebuit să fie gata. Au venit puțin în campanie, au turnat niște piatră și atât. De câteva săptămâni nu mai mișcă nimic“, a spus un locuitor din cartierul Baba Novac. Oamenii sunt exasperați. „A promis și Mazăre că asfaltează, promite și Făgădău. Noi trăim în noroaie, dar plătim impozite ca toată lumea. Ne-am rupt mașinile. Cine ne despăgubește?“, a declarat revoltat un alt constănțean, de data aceasta din cartierul Compozitorilor.

Pentru el și vecinii săi, situația este cu atât mai tristă cu cât în întreg cartierul nu este decât o jumătate de stradă asfaltată, de câțiva ani: Rapsodiei, pe care locuiește fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, care are cel puțin trei calități: a fost consilierul personal al lui Radu Mazăre, este cercetat de DNA și este, în opinia lui Mazăre, un „băiat performant“.

Dacă Primăria nu este în stare să asfalteze cinci străzi, cum va fi în stare să asfalteze un cartier întreg? Căci primarul Decebal Făgădău a spus că va asfalta tot cartierul în cei patru ani de mandat ai săi.

Ce spune Primăria

Am adresat oficial mai multe întrebări Primăriei Constanța, pentru a înțelege de ce nu s-a asfaltat, mai ales că lucrările se efectuează de către Confort Urban, societatea primăriei, iar vremea a fost excelentă, fără nicio zi de ploaie. Din păcate, nici purtătorul de cuvânt al Primăriei, Liviu Tramudana, nici primarul Decebal Făgădău, nici altcineva din biroul de presă nu a răspuns întrebărilor noastre. Când și dacă o vor face vom publica răspunsul.   

Orizontul de timp este unul realist, din punctul meu de vedere. Până de Sfânta Maria sper ca cele 22 de străzi să fie asfaltate în etapa I. Etapa I înseamnă realizarea structurii de stradă, adică fundație, piatră, tasare și asfalt, fără finisare.“ Decebal Făgădău, actual primar PSD, în campania electorală

PRECEDENT

Uite demisia, nu e demisia

Aceasta nu este prima promisiune încălcată a primarului Constanței. În campanie, afirmase că va reabilita o parte din bulevardul Tomis, în caz contrar el și alți funcționari urmând să-și dea demisia. Bulevardul nu este asfaltat nici acum pe porțiunea sa centrală, dar Decebal Făgădău nu a consi­derat necesar să-și înainteze demisia (și nici altcineva din Primăria Constanța), precizând că ar fi afirmat că își dă demisia numai dacă lucrările nu încep.

 

Cele mai citite

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă