14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimarii cer salarii mai mari și eliminarea incompatibilităților

Primarii cer salarii mai mari și eliminarea incompatibilităților

În această săptămână, în stațiunea Neptun se desfășoară lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România și Consiliului director al Asociaţiei Comunelor din România. Pe ordinea de zi sunt șase puncte, dar, de fapt, două sunt problemele arzătoare ale edililor: salariile și regimul incompatibilității.

Astfel, în cadrul adunării generale, Filiala Județeană Constanța a Asociației Comunelor din România a supus aprobării documentele înaintate cu privire la clarificarea salarizării personalului din administrația publică locală, precum și demersul privind modificarea legislativă ce vizează starea de incompatibilitate a aleșilor locali, cu informarea instituțiilor administrației publice centrale.

Solicitarea privind salarizarea personalului încadrat în administrația publică locală a fost înaintată către: Asociația Comunelor din România, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanțelor.

Totodată, a fost înaintată și solicitarea privind promovarea demersurilor de modificare legislativă ce vizează starea de incompatibilitate a aleșilor locali către: Asociația Comunelor din România, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Justiției, Camera Deputaților și Senatul României.

Cer mai mulți bani

În ceea ce privește salarizarea, filiala judeţeană Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România, reprezentată legal prin președinte, Mariana Gâju, PSD, spune că funcţionarii publici şi personalul contractual cu studii medii cu o vechime în specialitatea studiilor şi o experienţă în profesie de minimum 7 ani sunt retribuiţi cu un salariu de 850 lei/lună. Situaţia este identică şi pentru funcţionarii publici şi personalul contractual cu studii superioare care atât la angajare, cât şi după o vechime de 6 ani (fără sporul de vechime) beneficiază tot de un salariu de bază de 850 lei. ”Această stare de fapt se va menţine şi după 01.07.2014, când, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 871/2013, salariul minim brut pe ţară garantat în plată va creşte la suma de 900 de lei. Or, la acest moment peste 70% din lucrătorii din administraţia publică locală sunt retribuiţi cu salarii nete de până la 900 lei. După ce au fost privaţi de foarte multe drepturi – al 13-lea salariu, prima de vacanţă, tichetele de masa, sporuri salariale, plata orelor suplimentare – funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică locală beneficiază de salariul muncitorilor necalificaţi, neţinân-
du-se seama de responsabilităţile funcţiei şi de pregătirea profesională continuă”, spune Gâju. Potrivit acesteia, în acest moment ordonatorii principali de credite nu au la îndemână nici o posibilitate legală de a stimula salariaţii cu performanţe excepţionale şi cu pregătire profesională adecvată funcţiei ocupate care participă la promovarea de proiecte în interesul comunităţii locale, în comisii de specialitate cu activităţi complexe sau alte activităţi dificile (nu mai există posibilitatea constituirii fondului de premiere în limita a 10% din fondul de salarii; nu se mai pot acorda premii anuale din economiile la fondul de salarii; nu mai este reglementată acordarea sporurilor de până la 15% pentru personalul care participă în comisiile de specialitate cum ar fi: comisia de disciplină, comisia paritară, comisia de concurs, comisia de soluţionare a contestaţiilor, deşi aceste comisii funcţionează periodic şi sunt formate din 3-6 persoane).

Primarii cer reîntregirea veniturilor salariale avute înainte de diminuarea salariilor cu 25% prin acordarea primei de vacanţă tuturor salariaţilor din administraţia publică, prin acordarea celui de-al 13-lea salariu, prin acordarea unor drepturi prin contractele/acordurile colective de muncă, în funcţie de posibilităţile financiare ale autorităţilor publice locale şi de veniturile proprii; acordarea de tichete de masă şi lucrătorilor din administraţia publică, plata orelor suplimentare.

Mariana Gâju, președintele ACOR, vrea să scape de incompatibilitate

O altă problemă arzătoare a primarilior este a incompatibilității. Mariana Gâju, ea însăși găsită incompatibilă de către ANI, vorbește despre ”gravitatea fenomenului de declarare a incompatibilității unui număr tot mai mare de aleși locali” și spune că ”se impune concentrarea tuturor forțelor în rezolvarea acestei probleme vitale, în vederea evitării unui haos în administrația publică locală”. Ea cere, în numele Asociației Comunelor din România, promovarea demersurilor necesare la instituțiile europene, în recomandarea modificării legislative privind starea de incompatibilitate a aleșilor locali, prin armonizarea legislației românești cu legislația europeană, precum și clarificarea compatibilizării cu recentele evoluții din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Neluarea de urgență a măsurilor propuse, spune ea, are drept consecințe: perpetuarea unor evidente necorelări între cadrul legislativ intern și cel statuat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa privind controlul operatorului regional, atât din perspectivă națională, cât și comunitară, precum și un impact negativ, imediat și major asupra finanțării celor 43 de proiecte aferente Axei prioritare 1 din cadrul POS Mediu.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă