13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimarul Craiovei, trimis în judecată. Lia Olguța Vasilescu: Nu știu de ce...

Primarul Craiovei, trimis în judecată. Lia Olguța Vasilescu: Nu știu de ce a durat așa mult, având în vedere conținutul dosarului

 

rimarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Ea este acuzată de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, informează Agerpres.

„Am fost trimisă în judecată. Nu știu de ce a durat așa mult, având în vedere conținutul dosarului. Mergem înainte”, a scris Lia Olguța Vasilescu, marți, pe pagina sa de Facebook. 

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei, sub control judiciar, Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, acuzat pentru complicitate la luare de mită (două infracţiuni) şi instigare la spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociaţii non-profit, acuzată pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. 

Procurorii anticorupție o acuză pe Lia Olguța Vasilescu că, în cursul anul 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, ar fi determinat mai mulți oameni de afaceri, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În schimbul obținerii de foloase, acuzata s-ar fi folosit de influenţa pe care ar fi avut-o asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic. 

„În cadrul <<donaţiilor>> respective, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a primit de la un om de afaceri, ca urmare a exercitării influenţei sale politice, suma de 25.000 euro pentru plata concertului susţinut de un artist străin, bani pe care i-a remis cash (plus încă 25.000 euro, a căror provenienţă nu a fost stabilită), în preziua concertului din 14 mai 2012, unei persoane organizator evenimente. Aceasta din urmă a achitat suma totală de 50.000 euro staff-ului artistului respectiv, conform contractului depus la dosarul cauzei”, susțin procurorii DNA.

De asemenea, Olguţa Vasilescu este acuzată că şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine de la un alt om de afaceri materiale electorale în valoare de 44.241 euro conţinând imaginea acesteia şi sloganuri de campanie electorală. Materialele în cauză ar fi fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri. 

Totodată, procurorii anticorupţie o acuză că, în cursul anului 2014, ar fi pretins şi primit, cu titlu de mită, suma totală de aproximativ 550.000 de lei, pentru şi printr-o asociaţie non profit, de la mai mulţi oameni de afaceri care ar fi avut în derulare contracte cu primăria, banii fiind primiţi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. 

Procurorii DNA susțin că oameni de afaceri ar fi acceptat solicitările inculpatei pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor. 

„Referitor la banii pretinşi şi primiţi de primarul municipiului Craiova, cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, din probele administrate a rezultat că inculpata Popescu Elena Daniela, preşedinte al asociaţiei, în cunoştinţă de cauză, la instigarea inculpatului Preda Radu, care, de asemenea, cunoştea provenienţa şi modul real de obţinere a sumelor de bani intrate în contul asociaţiei cu titlu de sponsorizări, a acceptat încheierea a patru contracte de sponsorizare. Ulterior, în luna iunie 2014, inculpata Popescu Elena Daniela, a dispus transferul sumei de 316.471 lei din contul asociaţiei în contul unei societăţi comerciale, în scopul disimulării adevăratei naturi a provenienţei acesteia, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, mai susține DNA. 

Procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei sau valută, aflate în conturi ale instituţiilor bancare deţinute de cei trei inculpaţi, în cauză fiind instituit sechestru şi asupra unor imobile ce aparţin inculpaţilor Radu Cosmin Preda şi Elena Daniela Popescu. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. 

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă