12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul de la Brăila va fi cercetat în libertate

Primarul de la Brăila va fi cercetat în libertate

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au admis, luni, contestaţia avocaţilor la măsura arestării preventive pentru 30 de zile solicitată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Galaţi în cazul primarului municipiului Brăila, Aurel Simionescu, şi al fostului director economic în Primăria Brăila, Stoica Anghelescu, informează Agerpres.

Curtea de Apel a decis cercetarea acestora în libertate, au anunţat reprezentanţii instanţei gălăţene. 

Hotărârea Curţii de Apel Galaţi este definitivă, inculpaţii fiind eliberaţi din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi. Cei doi au stat în arest preventiv 11 zile. 

Cei doi sunt acuzaţi de DNA de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene. 

Potrivit DNA, în cursul anului 2010, inculpatul Simionescu Aurel Gabriel, în calitate de ordonator principal de credite şi responsabil de controlul financiar preventiv, beneficiind de sprijinul inculpatului Anghelescu Stoica, în calitate de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Brăila, a schimbat, cu intenţie, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 2.642.179,91 lei, ce reprezintă o parte din cei 15.703.464 lei primiţi ca primă tranşă de prefinanţare din fonduri europene, în cadrul proiectului ‘Modernizare Bulevardul Dorobanţilor, municipiul Brăila’. Această sumă de bani a fost folosită în alte scopuri decât pentru cheltuieli eligibile în cadrul proiectului respectiv (‘Învăţământ’, ‘Locuinţe, servicii dezvoltare publică’ etc.). 

De asemenea, cei doi inculpaţi au avizat şi aprobat documentaţia de atribuire a contractului de modernizare a bulevardului către asocierea de firme care propusese suma de 99.992.906,29 lei pentru executarea lucrărilor, cauzând prin aceasta, vătămarea intereselor legitime ale ofertantului clasat pe locul al 2-lea, care a acumulat cel mai mare punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul în evaluarea ofertelor şi care ofertase pentru lucrări suma de 65.648.502,88 lei. 

Prin acţiunile celor doi inculpaţi ar fi fost produs Primăriei Brăila un prejudiciu de 39.829.735,31 lei, din care 24.985.162,27 lei reprezentând finanţare nerambursabilă primită de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională şi 14.844.572,66 lei prejudiciu adus bugetului local al municipiului Brăila.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă