17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar

Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar

Primarul din Gheorgheni, Mezei Janos (PCM), acuzat de DNA de abuz în serviciu şi şantaj,  a fost pus sub control judiciar, informează Mediafax.

Judecătorul de caz de la Tribunalul Mureş a respins solicitarea procurorilor DNA Mureş de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Mezei Janos. După aproximativ cinci ore de audieri, primarul din Gheorgheni fiind pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Decizia instanței nu este definitivă şi poate fi contestată în 48 de ore la Curtea de Apel Mureş.

Pe durata audierilor, primarul din Gheorgheni a fost aşteptat în faţa Tribunalului Mureş de familie şi de preşedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, care au refuzat să facă declaraţii.

Edilul din Gheorgheni a plecat împreună cu aceştia după pronunţarea sentinţei, fără a face declaraţii.

Primarul Mezei Janos a fost reţinut, luni seară, de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu şi şantaj, el fiind prezentat, marţi, Tribunalului Mureş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale se arată că, în cursul anului 2013, Mezei Janos, în calitate de primar al municipiului Gheorgheni, judeţul Harghita, şi-a exercitat în mod fraudulos atribuţiile de serviciu, încheind, în numele municipiului, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 de metri pătraţi, amplasată pe malul Lacului Roşu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate comercială, în condiţiile în care acest teren nu putea să fie vândut, deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la S.C. Monturist S.R.L de către municipiul Gheorgheni (sub forma folosinţei bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către societatea respectivă).

De asemenea, în 17 ianuarie 2015, Mezei Janos l-a somat pe administratorul S.C. Monturist S.R.L, care este denunțătorul în acest caz, ca, până în 19 ianuarie, ora 09.00, să vină la sediul primăriei şi să-şi prezinte demisia, în caz contrar "urmând să sufere consecinţe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale şi/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci şi locui în municipiul Gheorgheni".

"În acest mod, Mezei Janos încerca să îl determine pe administratorul S.C. Monturist S.R.L să renunţe la demersurile sale legitime de a obţine, prin diverse demersuri legale (acţiuni civile în justiţie, denunţuri penale etc.), restabilirea integrităţii patrimoniului societăţii. Acest demers al inculpatului Mezei Janos a avut ca scop asigurarea şi pe viitor a folosinţei netulburate a terenului obţinut ilegal de către reprezentantul firmei care obținuse, în nod nelegal, terenul de 400 metri pătraţi", potrivit DNA.

Procurorii DNA Târgu Mureş au făcut, luni, cinci percheziţii în judeţul Harghita, respectiv la Primăria Gheorgheni, la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane, inclusiv la domiciliul primarului Mezei Janos.

Primarul Mezei Janos declara, luni, corespondentului MEDIAFAX că procurorii anticorupţie i-au cerut "toate actele în legătură cu Monturist".

Cele mai citite

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă