11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul George Scripcaru și fostul președinte al CJ Brașov sunt urmăriți penal...

Primarul George Scripcaru și fostul președinte al CJ Brașov sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu

Primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru, și Aristotel Căncescu, fost președinte al Consiliului Județean Brașov, au fost puși sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, într-un dosar întocmit de procurorii DNA.

Aristotel Căncescu este cercetat sub control judiciar pentru abuz în serviciu în formă continuată. George Scripcaru este cercetat pentru abuz în serviciu, dar fără luarea unei măsuri preventive, precizează un comunicat transmis joi de către DNA.

În același dosar au mai fost puși sub control judiciar Gavril Matei, la data faptelor consilier județean, urmărit penal tot pentru abuz în serviciu în formă continuată, precum și Lucia Cristina Grama, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, care este suspectată de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă