Primarul municipiului Mangalia, Mihai Tusac, i-a adresat, marţi, o scrisoare ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, prin care îi solicită să revină asupra deciziei de desfiinţare a Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, motivând că acesta atrage mii de turişti străini, informează Mediafax.
„Vă rugăm insistent să nu distrugeţi Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia, unitate care atrage mii de turişti străini spre sudul litoralului românesc, să nu înstrăinaţi această valoare a patrimoniului local prin privatizări păguboase. Prin dispariţia acestei unităţi va fi afectată dezvoltarea turistică a zonei, vor scădea veniturile bugetului local şi va fi afectată direct calitatea vieţii cetăţenilor municipiului Mangalia”, se arată în scrisoarea adresată ministrului.
Edilul precizează că la o întâlnire avută cu un reprezentant al Ministerului Sănătăţii în urmă cu un an a fost informat că Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia este pe lista unităţilor de interes naţional, iar acum a aflat că unitatea a ajuns pe lista unităţilor propuse pentru desfiinţare.
„Vă amintesc faptul că în urmă cu un an, la momentul preluării unităţilor spitaliceşti de către administraţiile locale, am participat la o întrevedere în cadrul căreia reprezentantul Ministerului Sănătăţii a prezentat o listă a unităţilor sanitare de interes naţional, pe care figura şi Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia. Nu înţeleg ce a determinat această schimbare majoră astfel încât Sanatoriul din Mangalia a trecut de pe lista unităţilor de interes naţional pe lista de desfiinţare ?!”, a menţionat primarul.
Primarul are şi o soluţie pentru ca Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia să nu fie desfiinţat şi propune ministrului Sănătăţii trecerea unităţii în administrarea autorităţilor locale.
„Vă solicit în mod oficial să luaţi în calcul şi o altă variantă, aceea a trecerii Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia în administrarea autorităţilor locale. Suntem perfect capabili să administrăm unităţi spitaliceşti mari. De exemplu, pentru Spitalul Municipal Mangalia administraţia locală va face investiţii de peste 2.400.000 de euro”, a mai precizat primarul din Mangalia.
Ministerul Sănătăţii a publicat pe siteul său, săptămâna trecută, pentru dezbatere publică, patru hotărâri de Guvern care vizează desfiinţarea şi reorganizarea mai multor unităţi sanitare, printre care şi Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia.