13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul suspendat, Sorin Oprescu, a fost adus la tribunal

Primarul suspendat, Sorin Oprescu, a fost adus la tribunal

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a prezentat miercuri dimineața la Tribunalul București, pentru a participa la un nou termen al dosarului în care a fost trimis în judecată de DNA, informează Agerpres.

Oprescu este acuzat de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.

La intrare în sediul tribunalului, Oprescu a fost întrebat cât de bine a gestionat actualul primar interimar al Capitalei, Răzvan Sava, problema încălzirii locuințelor pe timp de iarnă și neînțelegerile dintre ELCEN și RADET.

“Nu știu cât de bine a gestionat. Știu că șapte ani de zile nu au existat problemele astea. E adevărat cu eforturi și cu o încercare de a rezolva problema asta care vine de undeva din 1995, cu niște datorii din astea aberante care reprezintă penalități la penalități”, a spus Oprescu.

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcției Economice din Primăria Generală; Florin Șupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale; Cristian Stanca (fost șofer al lui Oprescu); Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracțional organizat, constituit de directorul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalității.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă